Euroliga masculină 2018/19 – CSKA Moscova suferă primul eșec stagional

Seara de vineri a cuprins două meciuri încheiate la diferențe de un singur punct în cadrul Euroligii masculine – ediția 2018/19. Unul dintre aceste jocuri a consemnat una dintre cele mai mari surprize ale acestui sezon competițional.

Buducnost Podgorica a revenit de la 35-49, scor consemnat la jumătatea confruntării cu CSKA Moscova, pentru a se impune cu scorul de 93-92.

Danilo Nikolic (foto) a adus victoria pentru muntenegreni cu o reușită de două puncte când pe timpul de joc mai erau șase secunde. Ulterior, Cory Higgins a avut șansa victoriei pentru CSKA, dar americanul a fost imprecis și meciul s-a încheiat cu puțin probabila victorie a formației antrenată de Aleksandar Dzikic.

Cinci schimbări la conducere și patru situații de egalitate s-au consemnat în sfertul 4 al partidei de la Podgorica. Cel mai mare ecart a fost de 17 puncte, în sfertul al 2-lea (27-44 și 31-48).

Earl Clark a totalizat 18 puncte, Nemanja Gordic a adăugat 17 puncte, 7 pase decisive, Danilo Nikolic a terminat cu 14 puncte, 4 recuperări, iar Coty Clark a termint cu 12 puncte și 4 pase decisive pentru formația ex-iugoslavă. Aceasta a terminat meciul cu 14 reușite de pe semicerc pentru un procentaj de 61% la acest procedeu.

În replică, Nando De Colo a reușit 19 puncte, 6 pase decisive, 3 intercepții, Will Clyburn a adăugat 15 puncte, Cory Higgins și Alec Peters au avut câte 12 puncte, iar Kyle Hines a încheiat cu 10 puncte pentru CSKA.

Este primul meci oficial pierdut de CSKA Moscova în sezonul 2018/19. Formația pregătită de către Dimitris Itoudis a avut 8-0 în Euroligă și 8-0 în Liga VTB înaintea partidei de la Podgorica. Așadar, seria victoriilor pentru ruși se oprește la 16.

În schimb, Buducnost Podgorica obține cea de-a 2-a victorie în Euroliga masculină. Prima s-a consemnat săptămâna trecută, scor 99-84, împotriva lui Baskonia. Atunci, muntenegrenii au marcat 21 coșuri de trei puncte, stabilind recordul absolut de reușite de la mare distanță într-un meci în întreaga istorie a Euroligii masculine. Acel meci a condus la demiterea lui Pedro Martinez de la cârma bascilor.

Zalgiris Kaunas (3-6) vs Khimki Moscova (3-6), scor 83-84

Echipa antrenată de Giorgos Bartzokas a obținut cea de-a 2-a victorie consecutivă în Euroligă. Khimki s-a impus la limită, scor 84-83, în fieful lui Zalgiris Kaunas. Balticii au avut șansa trimiterii partidei în prelungiri, dar aruncarea de pe semicerc a lui Arturas Milaknis a fost imprecisă și Brandon Davies a reușit doar să recupereze ofensiv și să trimită mingea în coș din interiorul semicercului.

A fost meciul care a adus față în față echipa care aruncă cel mai mult de pe semicerc, Khimki Moscova – 303 aruncări (cu 44 mai multe decât a 2-a clasată) în primele nouă etape, respectiv cea care aruncă cel mai puțin de la mare distanță, – Zalgiris Kaunas – 128 aruncări de trei puncte (cu 50 mai puțin decât a 15-a clasată). De altfel, rușii au avut 10/30 în duelul direct, iar balticii au terminat cu 4/12. Așadar, procentajul a fost identic (33.3%), cu un avantaj evident pentru ruș din punct de vedere al numărului de reușite. Totodată a fost un meci cu 74 aruncări libere executate.

Zalgiris pierde pentru a 2-a oară la limită în decurs de 48 ore. Lituanienii au cedat în deplasare cu CSKA Moscova, după o repriză de prelungiri și au pentru prima dată în acest sezon o serie de trei meciuri pierdute.

Alexey Shved a totalizat 25 puncte, 10 pase decisive, Jordan Mickey a adăugat 20 puncte, 7 recuperări și 2 capace, iar Stefan Markovic a terminat cu 13 puncte pentru Khimki. În replică, Brandon Davies a reușit 23 puncte, 13 recuperări, alți trei jucători având cel puțin 12 puncte pentru Zalgiris.

Kirolbet Baskonia (3-6) vs Panathinaikos Atena (5-4), scor 86-77

Partida a fost controlată în permaneță de basci. Aceștia s-au desprins la 20-12 în primul act. Ecartul a trecut de zece lungimi până la jumătatea confruntării, iar cu zece minute înainte de final scorul a fost de 73-55. PAO a redus din handicap pe final, dar nu a reușit să-l recupereze în întregime. Verzii s-au apropiat la 81-75 pe final, dar nu au reușit mai mult.

Toko Shengelia a totalizat 16 puncte, 7 recuperări, 7 pase decisive, Matt Janning și Darrun Hilliard au adăugat câte 12 puncte, alți trei jucători având cel puțin zece puncte marcate pentru Baskonia. Keith Langford a replicat cu o prestație colosală. Unul dintre cei mai buni marcatori din istoria Euroligii, jucătorul american a totalizat 33 puncte în 34 minute de joc. Nikos Pappas a adăugat 16 puncte pentru Panathinaikos.

FC Barcelona (6-3) vs A|X Olimpia Milano (6-3), scor 90-80

Echipa antrenată de Svetislav Pesic a revenit pe calea succesului după eșecul de la Atena. Barcelona a controlat jocul cu EA7 Milano în sferturile 2 și 3, pentru a se desprinde decisiv pe tabela de marcaj. La intrarea în ultimul act scorul a fost de 74-54, lombarzii reușit doar să anuleze jumătate din handicap până la capătul confruntării.

Thomas Heurtel a totalizat 20 puncte, 6 pase decisive, Kyle Kuric a adăgat 15 puncte, 5 recuperări, iar Ante Tomic a încheiat cu 12 puncte pentru Barcelona. În eplică, Mike James a totalizat 19 puncte, 10 pase decisive, Jeff Brooks a adăugat 17 puncte, 7 recuperări, alți trei juători de la Milano având cel puțin zece puncte.

Foto&video: www.euroleague.net

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.