Euroliga va avea un sindicat al jucătorilor

Sâmbătă (19.05), la Belgrad, va fi anunțat și prezentat sindicatul jucătorilor din Euroligă. Ceremonia se va desfășura cu ocazia Final Four-ului competiției supreme.

Un pas important spre o ligă cu adevărat serioasă constă în întemeierea unui sindicat al jucătorilor. Sportivii sunt o parte extrem de importantă în orice disciplină și competiție sportivă, astfel încât poziția lor trebuie ascultată și argumentată. Existența unui sindicat al jucătorilor este obligatorie.

Vestea vine exact în ziua în care Koroivos – echipă din primul eșalon al Greciei – a luat decizia de a anula biletele de avion ale jucătorilor Marcus Posley și Jahil Carson, cu care cei doi ar fi trebuit să se întoarcă în SUA. Gruparea amintită a retrogradat din primul eșalon al Greciei, iar anularea biletelor de întoarcere a fost o manieră de a-i pedepsi pe cei doi pentru că nu au îndeplinit obiectivul clubului, acela de a evita retrogradarea.

Ce-i drept sindicatul jucătorilor din Euroligă nu va putea să se ocupe de problemele jucătorilor care nu activează în această competiție. De problema celor doi ar trebui să se ocupe sindicatul jucătorilor din Grecia. Unul care există, dar care nu are niciun fel de putere.

De altfel, în Europa există doar două sindicate ale jucătorilor care de-a lungul timpului și-au impus punctul de vedere în probleme importante. Este vorba despre cele din Franța și Spania, două dintre țările care au baschet cu statut profesionist încă de la începutul anilor 90.

Revenind, sindicatul jucătorilor din Euroliga masculină se va putea ocupa, spre exemplu, de întârzierile salariale înregistrate de mai multe cluburi. În principala competiție continentală la nivel de club există încă această problemă. Apariția sindicatului ar putea conduce spre o situație favorabilă pentru sportivii angrenați în Euroliga masculină.

Firește, similar multor altor lucruri, etalonul rămâne SUA și NBA. Acolo unde NBPA are o putere deosebită. Cele mai cunoscute cazuri sunt grevele pe care asociația le-a organizat cu scopul de a obține avantajele dorite. De altfel în NBA relația patronat – jucători este la nivel de parteneri de afaceri, nu una de angajator – angajat.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.