Dimitris Itoudis nu va prelua echipa națională a Greciei

13 februarie 2017

CSKA Moscova a refuzat ideea ca Dimitris Itoudis să antreneze echipa națională a Greciei. De asemenea, antrenorul grec a confirmat că i-ar fi extrem de dificil să se poată ocupa de echipa națională în condițiile în care activitatea la nivel de club este extrem de intensă.

Andrey Vatutin, președintele CSKA Moscova, a declarat:

„Desigur, pentru orice antrenor este o mare ambiție și o onoare deosebită să antreneze echipa națională a țării sale de baștină. Apreciem faptul că federația elenă s-a gândit la Dimitris Itoudis și nu este prima dată când declar că domnul Vassilakopoulos (președintele federației elene) este unul dintre cei mai buni președinți din baschet. Ca antrenor, Dimitris va trebui să se recupereze mental și chiar fizic pe parcursul verii, deoarece în sezonul următor va trebui să înceapă de la zero toată activitatea la CSKA. Scopul nostru este de a-l aveape Itoudis la capacitate maximă atunci când antrenează echipa noastră.”

Dimitris Itoudis a spus:

„Ar fi fost o onoare deosebită să conduc echipa națională. Am discutat cu președinții lui CSKA și ai federației elene, concluzionând că avem un calendar mult prea aglomerat pentru a mă putea ocupa așa cum se cuvine de ambele echipe. Cred și sper că mi se va ivi oportunitatea de a antrena echipa națională a Greciei în viitor, atunci când timpul îmi va permite să mă dedic așa cum aceasta merită, adică 100%. Vreau să îi mulțumesc domnului Vassilakopoulos pentru că s-a gândit la mine.”

___

11 februarie 2017

Site-ul SDNA.gr anunță faptul că Dimitris Itoudis are un acord cu federația elenă de baschet pentru a conduce naționala Greciei la EuroBasket 2017. Informația nu a fost confirmată de părți până la această oră.

Președintele forului elen de specialitate, Giorgos Vasilakopoulos, a fost la Moscova să pună la punct detaliile contractului cu tehnicianul care a ghidat-o pe CSKA Moscova spre trofeul de Euroligă în sezonul precedent. Un nume foarte la modă în baschetul european după 13 sezoane în calitate de asistent pentru Zeljko Obradovic, Itoudis se situează pe primul loc în Liga VTB și pe locul al 2-lea în Euroligă la ora actuală.

Conform sursei citate, anunțul oficial întârzie deoarece Itoudis are o clauză în contract care permite lui CSKA și chiar federației de specialitate din Rusia să se opună angajării antrenorului la o altă echipă națională. Se pare că grecl în vârstă de 46 ani va avea o discuție, în cursul zilei de luni (13.02), cu președintele lui CSKA Moscova. Dacă totul decurge bine, această discuție va fi urmată de o întâlnire a lui Itoudis cu Andrei Kirilenko, președintele federației de specialitate din Rusia.

Așadar, pe parcursul următoarelor 3-4 zile se va stabili dacă într-adevăr Dimitris Itoudis va ghida Grecia la EuroBasket 2017. Cert este că indiferent care va fi deznodământul discuțiilor, acordul lui Itoudis cu CSKA Moscova rămâne în vigoare.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.