Declarații Zare Markovski după victoria României în Croația

Zare Markovski, antrenorul echipei naționale a României, a vorbit la conferința de presă ce a urmat meciului din Croația, câștigat cu scorul de 58-56. Partida s-a desfășurat la Zadar și contează pentru faza inaugurală a campaniei de calificare pentru FIBA Basketball World Cup 2019.

„Am încercat să jucăm la cel mai bun nivel al potențialului nostru. Nu ne-a reușit acest lucru, dar sunt satisfăcut 100% de faptul că jucătorii au pus în aplicare tot ceea ce am discutat. Cu siguranță este o victorie care îi va ajuta foarte mult pe jucători. Acesta este principalul motiv pentru care mă bucur.

Croația a avut într-adevăr un procentaj modest la aruncările de pe semicerc, însă opinez că echipa noastră s-a apărat foarte bine. Poate că în anumite situații ne-am asumat niște riscuri la perimetru și cu siguranță nu am dorit să le oferim prea mult spațiu oamenilor mari la interior, deoarece știam că au multe opțiuni sub coș. Apărarea noastră a făcut față pivoților Croației.

Este ceva ce nu am pregătit în mod deosebit. Nu am abordat meciul cu asta în gând, dar pe parcursul jocului a devenit limpede că trebuie să ne adaptăm la acest lucru. Sunt satisfăcut de faptul că jucătorii au înțeles pe parcursul jocului ce trebuie să facă și că s-au adaptat la schimbarea de plan pentru a avea șanse de a câștiga acest meci.”

Înregistrarea integrală a declarațiilor poate fi urmărită AICI, cu precizarea că nivelul de calitate al părții audio este puternic distorsionat.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.