Dave Dudzinski va juca în Belgia și Basketball Champions League

Antwerp Giants au anunțat legitimarea lui Dave Dudzinski. Americanul sosește de la Steaua CSM EximBank București, formație pentru care a evoluat în sezonul 2016/17. El va petrece următoarele două sezoane la gruprea belgiană.

În 37 partide disputate în LNBM, Dudzinski a avut medii statistice de 13.0 puncte, 6.5 recuperări, 1.6 pase decisive și 0.8 intercepții pentru 15.9 la eficiență în aproape 31 minute pe partidă. El a avut procentaje de 57% la două puncte, 40% la trei puncte, 80% la linia de pedeapsă. De asemenea, Dave a avut medii de 14 puncte și 8 recuperări în șase partide jucate în FIBA Europe Cup.

Înalt de 2.06 metri, Dudzinski a absolvit universitatea Holy Cross. La nivel profesionist a mai jucat în liga a 2-a din Italia, pentru Agrigento, respectiv în primul eșalon din Lituania, alături de Siauliai.

Noua echipă a lui Dudzinski a fost semifinalistă în ultima ediție de campionat din Belgia. Prin această realizare, formația din Antwerp a fost invitată în Basketball Champions League, din primul tur preliminar. De notat că Belgia, acționar al noii competiții FIBA, are trei echipe în această întrecere în sezonul 2017/18.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.