CSU Sibiu învinge SCM U Craiova după un meci echilibrat

BC CSU Sibiu a învins SCM U Craiova în primul meci al etapei a 4-a din Grupa Roșie a Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018/19. Partida transmisă în direct pe FRB TV s-a încheiat cu scorul de 77-68. Soarta partidei a fost decisă de un parțial de 12-0 consemnat în sfertul 4.

Craiova a început mai bine partida și a condus o bună parte din primul sfert, însă Sibiul a replicat prompt. Cele două formații s-au succedat de șase ori la conducere, gazdele încheind secvența inaugurală la conducere, scor 21-20. Aurelian Gavriloaia a înscris de pe semicerc, chiar înainte de sirenă pentru a aduce pe CSU la conducere.

Isaiah Philmore a avut o prestație solidă în cea de-a 14-a victorie stagională a Sibiului. Foto: Adrian Bugariu / BC CSU Sibiu (Facebook)

Sfertul al 2-lea a fost mult mai sărac în realizări pe tabela de marcaj. S-au consemnat multe dueluri foarte fizice, la ambele panouri. Sibiul a fost în permanență în avantaj, încheind repriza cu un plus de șase puncte, scor 37-31.

Gazdele și-au dublat avantajul în debutul reprizei secunde, dar formația din Craiova nu a cedat în pofida problemelor întâmpinate în spațiul de trei secunde. Gajovic a egalat la 45, după care Troupe a adus formația oaspete în avantaj cu o triplă. Ultimul cuvânt i-a aparținut lui Philmore, cu o reușită de pe semicerc prin care Sibiu a terminat sfertul 3 în avantaj, scor 50-48.

Echipele s-au succedat la conducere în debutul secvenței decisive, iar apoi s-a consemnat egalitatea la 55. Formația de pe Cibin. A urmat un parțial de 12-0 în cadrul căruia Philmore și Hardy au înscris câte șase puncte fiecare. Elevii lui Aco Todorov nu au putut reacționa, gazdele controlând finalul jocului.

Sibiul a dominat lupta la recuperare, incluzând un raport de 19-8 la cele ofensive. Procentajele și celelalte capitole statistice au fost echilibrate, cu mențiunea că gazdele au avut cu zece vizite în plus la linia de pedeapsă.

Isaiah Philmore a reușit 19 puncte, 7 recuperări, Kevin Hardy a adăugat 17 puncte, 6 pase decisive, 5 recuperări, iar Justas Tamulis a terminat cu 14 puncte pentru învingători. În replică, Porter Troupe și Goran Gajovic au izbutit câte 15 puncte, cu 9 recuperări pentru cel din urmă, iar Morris Curry a terminat cu 14 puncte, 10 pase decisive pentru Craiova.

Craiova a jucat fără Igor Mijajlovic în acest meci, optând pentru o alcătuire cu mai multe opțiuni la pozițiile 4-5. În schimb, Sibiu a jucat în formulă obișnuită, noul jucător – Daniel Ewing nefiind încă venit.

CSU Sibiu are 14-4 și se menține pe primul loc. În schimb, SCM U Craiova are 11-7.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.