CSKA Moscova s-a reorientat rapid după ce a ratat transferul lui Nemanja Bjelica

Alex Peters este noua achiziție a lui CSKA Moscova. Americanul în vârstă de 23 ani, înalt de 2.06 metri, evoluează la poziția 4. El a semnat un contract cu valabilitate pentru un sezon.

Absolvent al universității Valparaiso în anul 2017, Peters a fost ales de Phoenix Suns cu opțiunea a 54-a în NBA Draft-ul de anul trecut. El a bifat 20 prezențe în cea mai puternică ligă de pe planetă și a avut medii statistice de 4.1 puncte și 1.9 recuperări în 11.3 minute pe partidă.

Foto Danny Bollinger/NBAE via Getty Images

Legitimarea lui Peters se consemnează la o zi după ce Nemanja Bjelica a semnat un contract pe trei ani cu Sacramento Kings. Presa din Europa miza pe faptul că dacă sârbul nu își găsește angajament în NBA va ajunge în tabăra moscoviților. O dovadă, așadar, că în Europa nici măcar CSKA Moscova nu reușește întotdeauna să legitimeze prima opțiune de pe lista de transferuri.

Peters este cel de-al 2-lea transfer al verii pentru formația antrenată de către Dimitris Itoudis. Primul a fost italianul Daniel Hackett. Moscoviții au 13 jucători sub contract la ora actuală. Iată componența lotului:

Fundași – Nando De Colo, Vitaly Fridzon, Sergio Rodriguez, Cory Higgins, Daniel Hackett, Mikhail Kulagin
Extreme – Semen Antonov, Andrei Vorontsevich, Alec Peters, Will Clyburn, Nikita Kurbanov
Pivoți – Kyle Hines, Othello Hunter

Reamintim că din sezonul 2018/19 în Liga VTB se pot înscrie cel mult opt jucători străini în lista lărgită, cu unul mai mult decât până acum. Totuși, pe foaia de arbitraj a unui meci pot figura cel mult șase străini. CSKA are, prin aducerea lui Peters, opt străini sub contract. Noul jucător este cel de-al 5-lea nord-american din lotul rușilor (alături de Higgins, Clyburn, Hines și Hunter), iar Hackett are dublă cetățenie italiană-americană. În Euroligă nu există niciun fel de restricții în ceea ce privește numărul străinilor.

Articole din aceeași categorie

2 comentarii On CSKA Moscova s-a reorientat rapid după ce a ratat transferul lui Nemanja Bjelica

  • Moscoviții pot lupta pentru câștigarea Euroligii, cu un asemenea lot. Totuși, dacă ar fi putut să-l readucă pe Shved …

    • Shved este cel mai mare consumator de mingi din Euroligă de departe. A avut o medie de peste 17 aruncări din acțiune pe meci în sezonul trecut, iar al 2-lea (Nedovic) a avut 13. În plus, Shved a avut 5.2 pase decisive și 3.1 posesii pierdute pe meci. De aici rezultă un număr de aproape 26 acțiuni jucate de un singur jucător pe meci. Greu de crezut că o echipă precum CSKA Moscova poate să depindă de un singur jucător atât de mult. Mai ales când îi are în echipă pe De Colo, Rodriguez, Higgins, Clyburn…

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.