CSKA Moscova îl pierde pe De Colo, însă execută 43 libere și învinge în Meciul 1 al seriei cu Khimki

CSKA Moscova a câștigat meciul de deschidere al playoff-ului Euroligii masculine – ediția 2017/18. Formația antrenată de către Dimitris Itoudis a depășit pe Khimki Moscova, la MegaSport Arena din capitala Rusiei. Rezultatul final a fost de 98-95.

Jocul a demarat extrem de spectaculos, cu Khimki marcând cu dezinvoltură de la mare distanță. Elevii lui Georgios Bartzokas au marcat 34 puncte în primele zece minute, desprinzându-se la nouă puncte pe tabela de marcaj. Oaspeții acestui meci au continuat să se mențină în avantaj în pofida faptului că nu au reușit să mai marcheze cu aceeași frecvență. Scorul la jumătatea partidei era de 54-46.

CSKA și-a elevat nivelul ofensiv și a găsit soluții să limiteze atacul echipei adverse. Khimki nu a cedat ușor și a reușit să se mențină la conducere după 30 minute de joc, scor 75-72. Campioana Europei din 2016 a preluat inițiativa în secvența decisivă, acolo unde a beneficiat de câteva reușite importante din partea lui Sergio Rodriguez. CSKA s-a menținut în avantaj în ultimele minute, în pofida câtorva șanse avute de Khimki, cel puțin una dintre ele anulată de arbitri în mod incorect.

Raportul faulturilor sancționate a fost de 23-33, iar cel al aruncărilor libere executate a fost de 43-20! CSKA a obținut 37 puncte din aruncări libere într-o partidă în care Khimki a jucat foarte bine.

Sergio Rodriguez a totalizat 22 puncte, 5 pase decisive, Othello Hunter a adăugat 18 puncte, 8 recuperări, alți patru jucători având cel puțin zece puncte pentru învingători. În replică, Alexey Shved a reușit 22 puncte, 6 pase decisive, 5 recuperări, Egor Vyaltsev a reușit 21 puncte, alți trei jucători având cel puțin 12 puncte pentru Khimki.

Ambele echipe au avut câte o absență de marcă. CSKA a fost lipsită de serviciile lui Kyle Hines, iar Khimki de cele ale lui Tyler Honeycutt. De notat că Nando de Colo a bifat doar nouă minute de joc în această partidă, interval de timp în care a marcat 10 puncte. Francezul s-a accidentat în sfertul al 2-lea și nu a mai revenit pe parchet până la final.

Scorul general este de 1-0 în favoarea lui CSKA. Meciul 2 se dispută joi (19.04), tot la MegaSport Arena.

Foto: www.euroleague.net

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.