CSKA Moscova îi oferă lui Milos Teodosic cel mai mare contract din istoria baschetului european

CSKA Moscova îl apreciază pe Milos Teodosic. O arată cu vârf și îndesat. De vreo șase ani.

Conducerea clubului din capitala Rusiei a făcut o nouă ofertă conducătorului de joc originar din Valjevo. Este vorba despre un contract pentru următorii trei ani, în valoare totală de 12 milioane euro. Așadar, un salariu în valoare de 4 milioane euro pe sezon.

Un element foarte important este legat de faptul că aceste sume vor ajunge în buzunarul lui Teodosic, dacă el își va pune semnătura pe contract. Sumele vehiculate în baschetul rusesc și cel european la modul general sunt după taxe. Adică este vorba despre salariul net. Clubul va plăti taxele.

Nu este un secret cu privire la faptul că mai multe echipe din NBA par interesate de serviciile lui Teodosic. Din punct de vedere financiar, pentru a fi rentabilă trecerea în SUA, Teodosic ar trebui să primească o ofertă pe trei ani în valoare de 25 milioane dolari. În NBA salariul este brut (de aici se scad taxe).

În plus, la CSKA, statutul lui Teodosic este clar definit. El este liderul echipei alături de Nando De Colo, având un rol și importanță deosebite în angrenajul formației pregătite de către Dimitris Itoudis. În NBA este neclar ce rol ar putea avea și mai ales cum s-ar putea adapta într-un alt fel de baschet.

Andrei Vatutin, președintele lui CSKA, a declarat:

„Vrem să construim o echipă mai puternică decât cea din acest sezon. Avem la dispoziție bugetul care să ne permită acest lucru. Teodosic este în planurile noastre, i-am făcut oferta și i-am comunicat că așteptăm urgent răspunsul lui.”

În schimb, Teodosic a precizat:

„Am avut un sezon excelent, dar în același timp dificil prin prisma noului format din Euroligă. Este un sistem care îmi place, însă e foarte solicitant fizic și mental. Din păcate nu am câștigat Euroliga, însă am obținut titlul în Liga VTB, o competiție foarte valoroasă. Planul meu imediat este să mă odihnesc și evident să mă decid cu privire la viitorul meu.”

Teodosic are 30 ani. El măsoară 1.95 metri și evoluează la pozițiile 1-2. Jucătorul ex-iugoslav evoluează la CSKA din anul 2011, fiind unul dintre cel mai bine plătiți jucători de baschet din Europa. Dacă va accepta propunerea rușilor, el va deveni posesorul celui mai valoros contract din istoria baschetului de pe bătrânul continent.

Foto: www.euroleague.net

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.