CSKA Moscova s-a calificat la Final Four-ul Euroligii în urma unui final controversat

CSKA Moscova s-a calificat la Final Four-ul Euroligii masculine – ediția 2017/18 în cel mai controversat mod posibil. Formația antrenată de către Dimitris Itoudis a învins în Meciul 4 al seriei cu Khimki Moscova, scor 89-88, după ce arbitrii au oprit și anulat o acțiune a formației antrenate de către Giorgos Bartzokas.

Khimki conducea cu scorul de 87-85, când CSKA a ajuns la linia de pedeapsă și a restabilit egalitatea la 87 cu 20 secunde înainte de final. A fost momentul în care Bartzokas a solicitat ultimul timp de odihnă al partidei. CSKA a faultat și l-a trimis pe Anthony Gill la linia de pedeapsă. Acesta a transformat doar una din cele două libere acordate.

Mingea a ajuns la Cory Higgins, care a trimis-o în coș, cu toată opoziția adversarului, când mai erau 5.7 secunde pe timpul de joc. Khimki nu a mai avut timp de odihnă, motiv pentru care a repus mingea în joc rapid. Aceasta a ajuns în jumătatea opusă, iar gazdele au pus mingea în coș, însă arbitrii au oprit jocul. De notat că fluierul arbitrilor s-a auzit după repunerea mingii în joc.

Se pare că aceștia ar fi impus o schimbare de jucător la Khimki, chiar dacă Bartzokas și-a retras jucătorul din zona respectivă. De altfel, pe imaginile video se vede că arbitrul aflat pe partea mesei oficiale a fluierat după ce mingea a trecut în jumătatea de teren a lui CSKA. Mai mult, acțiunea a fost reluată fără ca în cele din urmă să se opereze o modificare.

Un final de meci extrem de controversat, iar brigada de arbitri de la acest meci și conducerea Euroleague Basketball au de oferit niște explicații pentru felul în care acțiunea de joc decisivă a partidei a fost oprită.

Cory Higgins a totalizat 20 puncte, 4 recuperări, Andrey Vorontsevich a adăugat 15 puncte, 5 recuperări, Sergio Rodriguez a terminat cu 14 puncte, 3 pase decisive, Semen Antonov a terminat cu 13 puncte, 4 recuperări, iar Will Clyburn a încheiat cu 12 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive și 3 intercepții pentru CSKA.

Alexey Shved a avut o prestație uluitoare. El a totalizat 36 puncte, având opt reușite de trei puncte cu un procentaj de 66% la acest procedeu. De asemenea, suprstarul lui Khimki a reușit 6 pase decisive și 5 recuperări pentru 37 la eficiență.

Scorul general a fost de 3-1 pentru CSKA Moscova. Această formație se califică pentru a 7-a oară consecutiv la turneul final al Euroligii masculine.

Foto: www.euroleague.net

Articole din aceeași categorie

4 comentarii On CSKA Moscova s-a calificat la Final Four-ul Euroligii în urma unui final controversat

  • Incepe sa-mi placa site-ul!! Sper sa gasesc pe el si reactia conducerii Euroligii! Voi urmari!

  • Fara Nando si Hines, CSKA se descurca destul de greu. Daca nu vor fi recuperati pentru FF, CSKA va rata si in acest sezon trofeul. Desigur, moscovitii pot rata trofeul si cu cei doi pe parchet. Altfel, de notat cele opt aruncari de trei puncte izbutite de Shved (din 12 incercari).

  • Am văzut 2 din meciurile acestei serii, de fiecare data TsKA a avut probleme și a avut nevoie de ajutor, uneori consistent.

  • Shved e un mare jucător, dar baschetul e totuși un joc de echipă. CSKA a meritat victoria în această confruntare cu tot finalul controversat.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.