SCM U Craiova la prima vedere

Mai puțin de o lună ne desparte de startul oficial al sezonului competițional 2015/16. Continuăm să ne interesăm de configurația și aspectul echipelor din Liga Națională de baschet masculin. De această dată vom arunca o primă privire asupra lotului construit de către SCM U Craiova.

Formația din Bănie a ratat calificarea în playoff după două sezoane în care s-a clasat între primele opt echipe ale țării. Oltenii au stat departe de pagina știrilor pentru o perioadă destul de îndelungată până la decizia numirii oficiale a noului antrenor.

Revenit la echipă, după desdpărțrea din iarna trecută, Marius Toma a preluat atribuțiunile de manager al secției de baschet masculin a SCM Universitatea Craiova. Prima măsură a fost să-l numească în funcție pe Oliver Popovic.

Vorbim despre un nume complet nou baschetului românesc. El înlocuiește pe Andjelko Mandic. Popovic este un fost jucător important în baschetul ex-iugoslav, dar și ca antrenor are o îndelungată activitate. El este apreciat de mulți sârbi ce activează în baschetul românesc, astfel încât ne vom concentra să urmărim jocul pe care Craiova îl va dezvolta sub comanda acestui antrenor.

Până atunci ne uităm la personalul pe care îl are la dispoziție. Lotul cuprinde șase jucători străini, cel mai important jucător autohton care a evoluat în România pe parcursul ultimilor 15 ani, respectiv un grup de români tineri, fără experiență în prima ligă a țării.

Zlatko Jovanovic și Cătălin Petrișor sunt jucători de poziția 1. Ei au fost colegi la Timișoara și vor relua colaborarea la Craiova. Fără îndoială Zlaja va avea un număr de minute mai important, însă trebuie să ținem cont de faptul că regula jucătorului român îl recomandă pe Cătălin Petrișor în rotația de bază a Craiovei. Vorbim despre un jucător care poate să contribuit cel puțin pe termen scurt la formația din Craiova.

Jovanovic este un baschetbalist experimentat și cu un potențial ofensiv impresionant. El marchează cu generozitate de la mare distanță și are capacitatea de a crea pentru colegi. Pe de altă parte este genul de jucător care domină mingea. Totuși, este o schimbare pentru el după patru ani în care a fost vioara întâi la Timișoara. Fără îndoială va avea colegi de echipă cu care să împartă mingea.

La poziția 2, Craiova va avea doi jucători străini. Profilele acestora sunt diferite. Djordje Micic este ex-iugoslav și are experiența unei jumătăți de sezon în România. El este shooter. Snap Peters este american și se află la debut în baschetul profesionist. Acesta se află la prima experiență baschetbalistică în România și este slasher.

Micic este genul de jucător care poate să se descurce fără minge. El se poate deplasa printre blocaje, așa cum procedează shooterii clasici, pentru a se elibera cu scopul de a arunca din mișcare, fără a-i fi contestată aruncarea. El poate să arunce de la distanță și din acțiune individuală. De asemenea, Djordje poate să ajute la poziția 1, însă folosirea lui ca și principal conducător de joc nu va fi recomandată.

Peters este un dunker de excepție. Are o detentă impresionantă și un arsenal de excepție pentru finalizarea de sus. Poate să arunce de la mare distanță conform statisticii. Foarte multe informații nu avem la această oră și marele semn de întrebare va fi cum se poate el adapta la baschetul românesc. Fără îndoială spectacolul va fi garantat ținând cont de faptul că vorbim de un jucător scund cu o săritură impresionantă.

La poziția 3 există un singur jucător consacrat și recomandat de experiență, respectiv valoare actuală intrinsecă. El este sârbul Bozo Djurasovic. Vorbim despre un jucător cu un nivel de angajament impresionant, foarte agresiv și capabil să contribuie prin multe mijloace la ambele panouri. Există o mare dilemă cu privire la starea sa actuală. Bozo nu a jucat deloc în sezonul 2014/15. Prin urmare revenirea în activitatea competițională, pentru un jucător axat în special pe angajament fizic, va fi extrem de dificilă. Rămâne să urmărim cum va putea el să-și ajute echipa și care va fi nivelul său de joc la începutul sezonului.

La interior există trei jucători cu experiență pentru două poziții. Ei sunt Cătălin Burlacu, principalul jucător autohton, respectiv sârbii Milivoje Bozovic și Marko Djurkovic. Străinii sunt de profile complet diferite. Ceea ce este foarte bine din punct de vedere tactic.

Djurkovic este definiția jocului de angajament. Se simte ca peștele în apă în spațiul de trei secunde și pe lângă poziționare, recuperare și puncte marcate din propriul efort, Marko este un baschetbalist extrem de inteligent. El citește jocul adversarului și în același timp este tipul care se documentează temeinic despre partenerul de întrecere. Are probleme la aruncări, în special la linia de pedeapsă, capitol la care fanii Craiovei trebuie să se obișnuiască de pe acum, deoarece nu va străluci niciodată.

Bozovic este jucătorul cu talie care se deplasează bine pe parchet, fiind ușor din punct de vedere al kilogramelor. De asemenea, este un jucător capabil să marcheze cu generozitate din orice zonă a terenului. O calitate pe care Milivoje o împarte cu Djurkovic este experiența. O alta este IQ-ul baschetbalistic. Bozovic citește jocul și este capabil să-și pedepsească adversarul, atât la finalizare, cât și la creație.

În fine, Cătălin Burlacu este cheia acestei echipe. Va fi indiscutabil vocea din vestiar. Liderul acestei echipe, omul care trebuie să strângă echipa, dar în același timp să se impună. Nu-i va fi ușor cu o mulțime de jucători străini, extrem de experimentați și care vorbesc aceeași limbă. Calitatea baschetbalistică a lui Burlacu nu poate fi contestată, chiar dacă a ajuns la 38 ani. Experiența și inteligența sunt alte două calități de bază pentru Cătălin. Vorbim despre un jucător care refuză să-și arate limitele. Pe de altă parte, schimbarea este majoră. Nu mai face parte din echipa a cărei emblemă a fost, astfel încât multe lucruri se schimbă. Totuși, Craiova este un loc în care Burlacu poate să performeze la nivelul la care ne-a obișnuit.

Oltenii vor trebui să găsească soluții de a împărți 80 minute de joc la pozițiile 4-5 între trei jucători. Aici e posibil să apară un al 4-lea, însă rămâne de văzut cu ce preț. Cert este că atunci când Burlacu va fi pe bancă, un român trebuie să-l înlocuiască. Acest lucru înseamnă că se poate schimba structura de joc. Fără îndoială existențe regulii autohtonului creează probleme de ordin tactic și la Craiova, precum o face la multe dintre echipele prim-divizionare.

Andrei Damian, Marius Ciotlăuș și Vlad Negoițescu sunt jucătorii pe care nu îi recomandă experiența. Totuși, în afara lui Burlacu și Petrișor, Craiova nu are alți jucători autohtoni. Prin urmare, cel puțin unul sau mai mulți dintre ei vor juca cu precădere în Cupa României, unde este necesară folosirea a doi jucători autohtoni în permanență, dar și în Liga Națională, unde va fi obligatorie utilizarea unui sportiv.

Lotul Craiovei în acest moment:

Fundași – Zlatko Jovanovic, Cătălin Petrișor, Djordje Micic, Snap Peters
Extreme – Bozo Djurasovic, Marius Ciotlăuș, Andrei Damian
Pivoți – Cătălin Burlacu, Milivoje Bozovic, Marko Djurkovic, Vlad Negoițescu

Experiența face din Craiova o echipă periculoasă. Dacă publicul vine în sprijinul echipei, la Sala Polivalentă din Bănie va fi un infern. Poate fi cel mai ostil loc din Liga Națională pentru oaspeți. Dincolo de acest aspect, formația olteană are limite la capitolul jucători autohtoni. Rămâne de văzut cum poate gestiona acest lucru, deoarece e greu de jucat cu Burlacu preț de 40 minute în fiecare meci.

Ne putem aștepta la o echipă extrem de fizică, chiar dură, cu un nivel de angajament ridicat. Acesta e profilul jucătorilor, în special pentru pozițiile 3-4-5. Rămâne de văzut dacă acesta va fi principalul atribut al echipei și mai ales dacă Craiova poate susține un astfel de stil. Cu siguranță este o echipă de urmărit și capabilă să emită pretenții la calificarea în TOP 6.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.