Craiova câștigă restanța cu Steaua

SCM U Craiova a învins Steaua București, scor 75-66, într-un meci contând pentru prima etapă din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018/19. Partida ar fi trebuit să se desfășoare la începutul lunii octombrie, însă a fost amânată la solicitarea militarilor, în condițiile în care și oltenii au avut probleme de efectiv în acea perioadă.

Formația antrenată de Aco Todorov a avut mai mult inițiativa pe tabela de marcaj. Bucureștenii au oferit o replică solidă și chiar au trecut la conducere, scor 57-55, în debutul secvenței decisive. Craiova a replicat cu un parțial de 7-0 prin care a trecut definitiv la conducere și nu a mai permis adversarului să se apropie la mai puțin de trei puncte.

Steaua a dominat la recuperare (41-29, cu 19-7 la cele ofensive). În schimb, Craiova a avut 22-11 la pase decisive, respectiv procentaje net superioare la aruncările de două și trei puncte.

Goran Gajovic a totalizat 20 puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive, 2 intercepții pentru 25 la eficiență, Igor Mijajlovic a adăugat 12 puncte, Porter Troupe a încheiat cu 11 puncte, 3 pase decisive, iar Jason Boone a încheiat cu 10 puncte, 2 capace pentru Craiova. În replică, Zarko Djuric a izbutit 23 puncte, 6 recuperări (5 ofensive), iar Nikola Malesevic a adăugat 15 puncte, 8 recuperări (5 ofensive).

SCM U Craiova are 8-1 la general și este lider al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018/19. În schimb, Steaua București a ajuns la 3-6, ocupând locul 6.

1 comentarii On Craiova câștigă restanța cu Steaua

  • Mister Okoljic, Craiova a castigat utilizand doar jucatori romani U23, deci, s ar putea ca adevarata problema la Steaua sa nu fie romanii… Mandache si Varna sunt jucatori romani de top. Asa ca atentie la petardele straine , gen Vlahovic.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.