Continuă „circul” între rivalele din Grecia

Olympiacos Pireu s-a retras în debutul reprizei a 2-a din semifinala Cupei Greciei la baschet masculin – ediția 2018/19. Formația amintită era condusă cu scorul de 25-40 pe terenul lui Panathinaikos Atena în momentul în care Oly a declarat forfait și s-a retras la vestiare.

Christos Stavropoulos, managerul general al lui Olympiacos a declarat în direct la TV următoarele:

„Suntem dezgustați. Nu putem participa la această farsă. Nu mai putem îndura. Autoritățile abilitate din sportul elen trebuie să ia măsuri.”

În replică, Dimitris Giannakopoulos, proprietarul lui Panathinaikos a precizat:

„A fost o acțiune premeditată. Se pare că Olympiacos nu are cum să-și plătească jucătorii așa că au aruncat prosopul, încercând să denatureze lucrurile. Poate că frații Aggelopoulos (n.r. proprietarii lui Olympiacos) doresc să se retragă și ne acuză pe noi și pe arbitri de lucruri necurate. Este de neacceptat așa ceva. Câștigi sau pierzi, dar o faci pe teren.”

Site-ul www.eurohoops.net a dezvăluit că Giannakopoulos a plasat o piesă de lenjerie intimă de damă pe banca de rezerve a adversarilor după retragerea acestora spre vestiare. O dovadă în plus a lipsei totale de respect reciproc între cele două echipe și implicit față de oamenii care urmăresc mișcarea sportivă.

Antrenorul Rick Pitino, de la Panathinaikos, a precizat:

„Sunt dezamăgit. Nu vreau să văd așa ceva. La rândul nostru am jucat în sala lui Olympiacos (n.r. în Euroligă) și am fost bătuți categoric. Sunt dezamăgit de faptul că meciul nu s-a mai terminat. Înțeleg rivalitatea, dar jocul de baschet e mai presus decât astfel de lucruri. Am tot respectul pentru jucătorii și antrenorul de la Olympiacos. După 43 ani petrecuți pe banca tehnică mărturisesc că nu-mi place mesajul pe care îl transmite o astfel de decizie.”

Scandalul a izbucnit în zilele premergătoare meciului. După ce o înregistrare a unei discuții între Georgios Printezis și colegii săi de la Olympiacos Pireu, în vestiarul echipei, a ajuns în presă, conducătorii lui Oly au emis un comunicat oficial prin intermediul căruia l-au acuzat pe proprietarul lui Panathinaikos deoarece înregistrarea respectivă a fost prezentată de o publicație media aflată în proprietatea lui Dimitris Giannakopoulos.

Situația devine tot mai ridicolă în ceea ce privește rivalitatea dintre cele două echipe. Ambele sunt în cădere liberă atât în ceea ce privește competitivitatea bugetară, cât și implicit cea pur sportivă în raport cu echipele de top din Europa. Panathinaikos ar putea rata playoff-ul Euroligii în acest sezon, iar Olympiacos parcurge o perioadă extrem de modestă din punct de vedere al rezultatelor și este în coborâre în clasamentul general al celei mai puternice competiții din Europa la nivel de club.

Metodele clasice elene în zilele noastre nu-și au locul. Nu în sportul de performanță și nu în lumea civilizată.

Cert este că federația va dicta victorie cu 20-0 pentru Panathinaikos. Verzii avansează astfel în finala Cupei Greciei, unde adversar va fi PAOK Salonic. Această formație a învins pe Kymi, noua echipă a lui Vaidas Kariniauskas, scor 72-61, în cealaltă semifinală.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.