Comunicat oficial – BC Mureș se retrage din LNBM 2017/18

BC Mureș a emis un comunicat oficial prin intermediul căruia anunță încetarea activității și retragerea din Liga Națională de baschet masculin – ediția 2017/18. Se întâmplă pentru a 2-a oră consecutiv ca un campionat de baschet masculin în România să înceapă cu un număr de echipe, iar la linia de sosire să ajungă mai puține.

Iată comunicatul publicat luni (26.03):

După toate problemele avute în acest sezon al LNBM, conducerea BC Mureş se vede nevoită să renunţe la continuarea campionatului. BC Mureş nu va participa în play-outul LNBM.

Din păcate problemele financiare nu s-au îmbunătăţit cum ne-am propus, clubul a intrat în insolvenţă, în consecinţă nu ne stă în putinţă să continuăm acest sezon. Am terminat cu foarte multe probleme sezonul regulat, în mare parte fiindcă respectăm Federaţia Română de Baschet şi adversarii noştrii să nu perturbăm din mers programul campionatului, dar am ajuns la punctul în care nu mai putem continua.

Motivele sunt multe care au adus în această situaţie clubul nostru –în acest comunicat nu ne vom referii la acestea – le-am prezentat de mai multe ori în conferinţele noastre de presă şi întâlnirile cu suporterii din acest sezon. Din păcate se încheie cea mai frumoasă şi eficientă perioadă a baschetului masculin din Tg-Mureş. Am jucat 3 finale de campionat şi două de cupă, din păcate nu am putut câştiga nici una dintre trofee, dar şi aşa am atins performanţe notabile în baschetul românesc cu reprezentări în Cupele europene.

Pe această cale vrem să mulţumim în primul rând antrenorilor şi jucătorilor care au alcătuit BC Mureş de a lungul anilor, pentru munca, voinţa şi lupta lor pentru culorile clubului şi al oraşului.

Totodată vrem să mulţumim sponsorilor şi partenerilor noştri care au stat în această perioadă în spatele acestui club.

Şi mulţumim în mod deosebit suporterilor noştrii – de foarte multe ori cei mai frumoşi suporteri din campionatul intern – pentru că au susţinut şi la bine şi la greu echipa „tigrilor”, s-au bucurat împreună cu noi la reuşitele echipei noastre şi au plâns împreună cu noi după finalele şi meciurile importante pierdute.

Baschetul masculin mureşean nu dispare! Promitem că încă din sezonul următor va renaşte sub o altă formă, cu o altă mentalitate, în speranţa unui viitor la fel de frumos cum au fost anii precedenţi!

Conducerea BC Mures

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.