BT Arena din Cluj-Napoca va avea parchet modular ca în NBA sau la Jocurile Olimpice!

Cea mai modernă arenă indoor din România, BT Arena, va avea începând din această săptămână parchet modular și dotări pentru baschet identice cu cele folosite la Jocurile Olimpice, la Campionatele Mondiale sau în unele arene din NBA.

Proiectul este realizat și instalat de către Sport Arena, o companie cu 15 ani experiență în proiectele de dotări sportive atât pentru arene indoor cât și outdoor, cu peste 500 de proiecte la activ în România.

BT Arena, gazda meciurilor de pe teren propriu ale echipei de baschet U-BT Cluj Napoca, dar și a unor competiții internaționale de anvergură în ultimii ani, care au inclus și Eurobasket 2017, va fi astfel dotată la cele mai înalte standarde cerute de către Federația Internațională de Baschet.

Parchetul modular produs de către compania americană Connor a fost folosit la recentele Campionate Mondiale de baschet din China și va fi folosit de asemenea și la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Connor este furnizor de parchet pentru 14 echipe din NBA, fiecare suprafață fiind personalizată în funcție de cerințele echipelor. Emblematicul parchet al echipei Boston Celtics, devenit celebru în toată lumea, design-ul strălucitor al fostei campioane Golden State Warriors sau cel simplist al echipei Brooklyn Nets sunt doar câteva exemple. În plus peste 150 de universități din SUA folosesc acest tip de parchet în arenele lor.

Nu doar parchetul modular va fi la cel mai înalt standard. BT Arena va avea sisteme de baschet Schelde, producătorul olandez care este partener oficial al FIBA pentru Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice.

Sport Arena este cunoscută în lumea baschetului și pentru crearea fenomenului Sport Arena Streetball.

Competițiile de baschet 3×3 care se desfășoară începând cu anul 2005 sub această marcă au devenit celebre în România, atrăgând mii de participanți anual. Echipa care stă în spatele fenomenului Sport Arena Streetball a contribuit și la nivel global la ascensiunea fulminantă a baschetului 3×3, disciplină care va fi prezentă în premieră la Jocurile Olimpice anul viitor. 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.