Bryant Dunston continuă alături de Anadolu Efes Istanbul

Bryant Dunston, unul dintre cei mai buni pivoți din Euroligă, a semnat un nou contract cu Anadolu Efes Istanbul. Americanul cu pașaport azer va juca pentru gruparea amintită până la încheierea sezonului 2018/19. Informația nu a fost anunțată pe cale oficială, fiind publicată pe site-ul eurohoops.net.

Desemnat de două ori drept cel mai bun jucător defensiv al Euroligii, Dunston are 31 ani și se află la cel de-al 2-lea sezon alături de Efes. În prealabil el a jucat două sezoane pentru Olympicos Pireu la nivel de Euroligă. În trecut, Bryant a evoluat în Corea de Sud, respectiv în Grecia pentru Aris Salonic, Israel pentru Hapoel Holon și Bnei Hasharon, respectiv în Italia pentru Cimberio Varese.

În actuala stagiune, Dunston are medii de 10.8 puncte, 6.1 recuperări, 1.1 pase decisive, 1.1 capace și 0.7 intercepții în peste 29 minute pe partidă pentru 15 la eficiență. Pivotul înalt de 2.03 metri are 114 meciuri în Euroligă și medii de 9.1 puncte, 5.2 recuperări și 1.1 capace pe carieră.

De notat că Dunston a decis să iasă de pe piață prin prelungirea contractului. El ar fi devenit agent liber în această vară și existau indicii cu privire la interesul mai multor echipe de top din Euroliga masculină pentru serviciile sale. Se pare însă că jucătorul amintit este mulțumit la Istanbul, acolo unde va beneficia de un salariu înbunătățit.

Foto: euroleague.net

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.