Dee Brown a fost co-optat în staff-ul universității Illinois

Dee Brown, fostul conducător de joc al echipei CSU Asesoft Ploiești și unul dintre jucătorii cu cel mai important impact asupra propriei echipe în istoria recentă a baschetului românesc, a fost angajat în cadrul staff-ului universității Illinois.

Absolvent al acestei universități, Dee va colabora cu directorul sportiv al universității, Mike Thomas, pe parcursul verii. Brown intenționează să-și continue cariera de jucător profesionist, însă pe parcursul următoarelor luni el va colabora cu specialiștii universității pe care a absolvit-o în urmă cu nouă ani.

SKY_2393

Finalist NCAA în anul 2005, atunci când a condus-o pe Illinois Fighting Illini spre un bilanț fantastic, de 37 victorii și 2 înfrângeri, Dee Brown confirmă încă o dată că pentru el baschetul este mai mult decât joc. Fundașul nord-american deține un soft extrem de performant, de care se folosește cu regularitate și pe care îl prezintă colaboratorilor săi pentru a-i ajuta să înțeleagă diverse aspecte uneori mai puțin vizibile cu ochiul liber.

Brown a încheiat sezonul 2014/15 alături de Lukoil Academic, formație cu care a devenit campion al Bulgariei.

Antrenorul echipei de baschet, John Groce a declarat despre Dee următoarele:

„Dee Brown este fără îndoială unul dintre cei mai buni și iubiți jucători care au evoluat vreodată pentru universitatea Illinois. A fost o onoare să construiesc o relație solidă cu el pe parcursul ultimilor trei ani și mă declar inspirat de pasiunea pe care Dee o are față de programul universității Illinois.”

Potrivit comunicatului oficial, Dee Brown se va ocupa de o parte a atribuțiunilor lui Mike Thomas și va reprezenta departamentul de sport din cadrul Universității Illinois la întâlniri și acțiuni de atragere a posibililor finanțatori, respectiv de a întreține relațiile existente cu cei care sprijină deja activitatea sportivă în general și baschetbalistică în special la universitatea Illinois.

De asemenea, Dee va ajuta la procesul de recrutare al sportivilor pentru diversele programe ale universității Illinois. Mai mult, rolul său este de a deveni un mentor pentru tinerii care aspiră la o carieră în sportul profesionist.

Mai multe informații despre co-optarea lui Dee Brown în cadrul universității pe care a absolvit-o în urmă cu nouă ani puteți civi AICI (în engleză).

Foto: Cătălin Soare / www.sportaction.ro

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.