BC CSU Sibiu s-a calificat în Final Four-ul Cupei României 2019

BC CSU Sibiu a câștigat dubla cu SCM Universitatea Craiova, contând pentru sferturile de finală ale Cupei României la baschet masculin – ediția 2018/19. Formația antrenată de către Dan Fleșeriu a câștigat cu scorul general de 155-153. Manșa a 2-a, desfășurată marți (19.03), la Craiova, a fost câștigată de gazde cu scorul de 79-66. În tur, Sibiul s-a impus cu 89-74. Calificarea a fost decisă la ultima aruncare a partidei, una ratată de craioveni.

Oaspeții au marcat primele puncte ale jocului, însă formația antrenată de Aco Todorov a trecut în avantaj și s-a desprins la 28-17 după primele zece minute de joc. Avantajul Craiovei a urcat la 13 puncte în debutul sfertului al 2-lea, dar Sibiul a redus din deficit pe finalul primei reprize. Scorul la jumătatea manșei a 2-a a fost de 43-33.

Craiova s-a desprins la 14 puncte, scor 59-45, în minutul 27 al partidei, apropiindu-se la un punct în ceea ce privește scorul la general. Sibiu a reacționat imediat cu un parțial de 11-1, înainte ca oltenii să marcheze ultimele șase puncte din sfertul 3. Alb-albaștrii s-au desprins la 13 puncte în penultimul minut, însă Kevin Hardy a replicat imediat. Craiova conducea cu 13 puncte și a avut posesia, solicitând un timeout cu 17 secunde înainte de final. Morris Curry a ratat ultima aruncate a partidei, una de pe semicerc, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 79-66.

Porter Troupe a izbutit 18 puncte, 7 recuperări, Vlad Koreniuk a adăugat 14 puncte, 7 recuperări, Amedeo Casale a reușit 13 puncte, 9 recuperări, 2 intercepții și 2 capace, Morris Curry a bifat 13 puncte, 5 pase decisive, iar Igor Mijajlovic a terminat cu 10 puncte pentru Craiova.

În replică, Kevin Hardy a reușit 18 puncte, 5 recuperări, Randal Falker a adăugat 17 puncte, 16 recuperări, iar Monyea Pratt a terminat cu 10 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive pentru Sibiu.

SCM U Craiova a jucat, similar precedentelor partide, fără Aleksandar Radukic. În schimb, BC CSU Sibiu a fost lipsită de Chris Cooper. Pivotul american al galben-albaștrilor a suferit o accidentare în partida tur.

Astfel s-a consemnat debutul în baschetul românesc pentru Daniel Ewing. Acesta a bifat 14 minute de joc având 2 puncte, 2 pase decisive, o recuperare și o intercepție.

BC CSU Sibiu în semifinalele Cupei României

Ultima prezență în semifinalele Cupei României pentru CSU Sibiu datează din sezonul 2014/15, atunci când antrenor principal a fost Cătălin Vulc, actualmente secundul lui Dan Fleșeriu la gruparea galben-albastră. Tot atunci s-a consemnat ultima ediție în care s-a disputat finala mică, sibienii fiind învinși de BC Mureș și BCM U Pitești în cadrul Final Four-ului. Cele mai bune clasări în Cupa României pentru CSU Sibiu datează din 2007 și 2008, locul 3.

Final Four-ul din acest an va fi cel de-al 4-lea la care participă BC CSU Sibiu în ultimii 13 ani. Ardelenii au fost eliminați în primul tur al Final Eight-ului din 2017, desfășurat chiar la Sala Transilvania, respectiv din 2018, găzduit la Sfântu Gheorghe.

După două calificări în semifinalele LNBM, BC CSU Sibiu se califică pentru prima dată în careul de ași al Cupei României sub comanda lui Dan Fleșeriu.

Reamintim că pe data de 25 martie anul curent se va stabili, prin licitație, locul de desfășurare al Final Four-ului Cupei României. Tot atunci se va desfășura tragerea la sorți a semifinalelor. Nu vor exista restricții în ceea ce privește extragerea.

De cealaltă parte, SCM U Craiova rămâne fără nicio prezență între primele patru echipe ale Cupei României.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.