Baskonia înscrie 40 puncte în sfertul 3, câștigă ultimul meci înaintea playoff-ului Euroligii

Baskonia Gasteiz a câștigat ultimul meci disputat înaintea începerii playoff-ului Euroligii masculine. Formația antrenată de Sito Alonso a învins pe Gran Canaria, scor 95-90.

Jocul a fost decis în secvența a 3-a, atunci când bascii au marcat 40 de puncte și au încasat 21. Astfel, un deficit de cinci puncte s-a transformat într-un avantaj de 14 lungimi cu zece minute înainte de final. Gran Canaria a replicat pe final, dar nu a reușit să anuleze deficitul.

Maghiarul Adam Hanga a totalizat 24 puncte, Rodrigue Beaubois a adăugat 16 puncte, 6 pase decisive, Chase Budinger a termint cu 15 puncte, iar Shane Larkin a terminat cu 11 puncte, 7 recuperări și 5 pase decisive pentru învingători. Kyle Kuric a replicat cu 16 puncte, iar Bo McCalebb a terminat cu 14 puncte pentru insulari.

Baskonia are 19-8 la general și e situează pe locul 4 în Liga ACB. În schimb, Gran Canaria are 18-10, bilanț ce o plasează pe locul al 6-lea.

În playoff-ul Euroligii, Baskonia se duelează cu CSKA Moscova. Primele două meciuri se dispută în capitala Rusiei, pe parcursul săptămânii următoare. Aceste dueluri vor fi transmise în direct la DigiSport.

Foto: www.acb.com

Related Post

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Site Footer

Sliding Sidebar