Baschetul 3×3 nu se oprește nici toamna: Astăzi încep înscrierile la Decathlon Streetball

Sport Arena Streetball și Decathlon România organizează sâmbătă, 27 octombrie, prima ediție a Decathlon Streetball, o competiție de baschet 3×3 dedicată categoriilor de vârstă sub 18 ani, atât la băieți cât și la fete. Evenimentul va avea loc pe terenurile Sport Arena din incinta Universității Politehnice București.

Înscrierile se fac pe site-ul 3la3.ro, începând de luni 22 octombrie, ora 15.00, în limita a 40 de echipe, cumulat, la toate categoriile (U10 mixt, U12, U14 și U18 – băieți și fete), sau până miercuri 24 octombrie, ora 23.00. Fiecare echipă poate fi alcătuită din minimum trei, maximum patru jucători.

Decathlon Streetball este o competiție FIBA 3×3 Endorsed, iar fiecare jucător va acumula puncte în clasamentul mondial FIBA 3×3 World Ranking. De asemenea, punctele acumulate de jucătorii români contribuie și în clasamentul pe națiuni, care va fi unul dintre criteriile principale de calificare ale naționalelor la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

În caz de vreme nefavorabilă, meciurile se vor disputa în sala de sport a Universității Politehnica București, aflată în imediata vecinătate a terenurilor Sport Arena.

Vino și sustine-ți echipa favorită și ai ocazia ca, în pauzele dintre meciuri, să participi la concursurile cu premii marca Decathlon!

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.