Balkan Botevgrad și Alba Fehervar s-au calificat în faza grupelor FIBA Europe Cup – ediția 2018/19. Cele două grupări au obținut victorii la general în cel de-al 2-lea tur preliminar al competiției.
Bulgarii de la Balkan au pierdut pe teren propriu, scor 66-68 în manșa a 2-a a confruntării cu New Heroes Den Bosch, din Olanda. Gruparea din Botevgrad a triumfat la general, după ce în tur s-a impus în deplasare cu scprul de 86-76. Așadar, scorul general a fost de 152-144.
În schimb, maghiarii de la Alba au câștigat manșa a 2-a a seriei cu BC Dnipro, scor 90-67. În urmă cu șase zile, ucrainienii s-au impus cu scorul de 94-78. Astfel, campioana Ungariei din 2017 a câștigat la general cu scorul de 168-161.
Observăm, așadar, că în ambele serii s-au împărțit victoriile. Ambele formații învinse rămân în cursă pentru calificarea în faza grupelor, dar este cert că atât Den Bosch, cât și Dnipro sunt dezavantajate de faptul că au jucat cu o zi mai devreme decât ultimele meciuri din preliminarii în lupta pentru calificarea în grupele FIBA Europe Cup din postură de lucky loseri.
Reamintim că U-BT Cluj-Napoca are un deficit de 13 puncte în urma primei manșe a seriei cu Ironi Ness Ziona, din Israel. A 2-a manșă are loc miercuri (10.10), ora 19:00, la BT Arena din Cluj-Napoca. Meciul va fi transmis în direct la DigiSport.
Foto: FIBA.basketball
Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.