Asesoft învinge la Craiova cu 16/32 la aruncările de trei puncte!

CSU Asesoft Ploiești a făcut o demonstrație de forță în repriza a 2-a a jocului retur din prima fază a Cupei României la baschet masculin – ediția 2014/15. Trupa pregătită de către Vladimir Arnautovic a înscris 62 puncte în ultimele 20 minute de joc ale partidei de la Craiova, încheiată cu scorul de 97-71.

Formația din Ploiești a înscris de 16 ori din afara semicercului și a terminat meciul cu un procentaj de 50% la acest procedeu! Șapte din cei opt jucători folosiți mai mult de cinci minute au înscris cel puțin o dată din spatele semicercului. Singurul care nu a punctat de la distanță a fost pivotul Gerald Lee. În schimb, Dee Brown și Jonte Flowers au transformat de câte patru ori din afara semicercului, iar Levi Szijarto, Marius Runkauskas și Vlad Negoițescu au transformat de câte două ori, iar Michalis Pelekanos și Dragan Labovic au avut câte o astfel de reușită.

Cinci jucători au atins borna 10 în dreptul punctelor marcate pentru formația din Ploiești. Aceasta a avut un procentaj de 56% la aruncările din acțiune. Un alt detaliu statistic spectaculos s-a consemnat la capitolul intercepții. Aici Asesoft a avut inițiativa, raportul fiind de 14-2. De notat că din 17 posesii pierdute de Craiova, s-au consemnat 14 intercepții pentru campioana în exercițiu a României.

Vlad Negoițescu a fost inclus în rotația de bază a Asesoftului la acest meci. Tânărul baschetbalist ploieștean l-a înlocuit cu brio pe veteranul Cătălin Burlacu. La prima apariție în rotația de bază în actualul sezon competițional, Negoițescu a petrecut 16 minute pe parchet, perioadă în care a avut 2/2 la aruncările de la distanță și 1/1 din interiorul semicercului pentru un total de 8 puncte. El a adăugat 2 capace, o recuperare ofensivă și o pasă decisivă cu o posesie pierdută pentru 11 la eficiență.

De notat că CSU Ploiești a jucat această partidă cu o rotație de bază alcătuită din opt oameni. Levi Szijarto și Vlad Negoițescu au împărțit minutele obligatorii pentru postul jucătorului român. Pe final au fost utilizați și Vlad Dogaru, Adrian Movileanu respectiv Andrei Ene. Pe de altă parte, la capitolul străini au jucat Brown, Runkauskas, Flowers, Pelekanos, Labovic și Lee. Astfel, au lipsit Cătălin Burlacu, Alhaji Mohammed și Chris Cooper. Cei din urmă au rămas în afara lotului pentru că în competițiile înterne pot fi înscriși pe foaia oficială doar șase jucători străini. În schimb, potrivit site-ului oficial al prahovenilor, Burlacu nu a jucat din cauza unor probleme medicale.

Interesant este modul în care Arnautovic a împărțit minutele jucătorilor săi. Șapte baschetbaliști au bifat între 24 și 27 minute pe parchet, iar cel de-al 8-lea a avut 16 minute de joc. Desigur acest lucru este posibil atunci când valoarea intrinsecă a jucătorilor ce alcătuiesc lotul unei echipe este atât de impresionantă.

De cealaltă parte trebuie notată absența lui Nikola Vucurovic. Oltenii au folosit cinci jucători străini, cei mai productivi fiind Nikola Otovic – 20 puncte, respectiv Travis Bureau – 20 la eficiență, 15 puncte și 6 recuperări ofensive. De notat că oltenii au terminat meciul cu 4/18 la aruncările din afara semicercului, respectiv cu 44% la încercările din acțiune.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.