BCM U FC Argeș Pitești s-a impus în duelul cu Dinamo Știința București

BCM U FC Argeș Pitești a obținut cea de-a 3-a victorie consecutivă. Echipa antrenată de Florin Nini a învins Dinamo Știința București, în primul meci al etapei a 5-a în LNBM GVA – ediția 2018/19. Rezultatul final al partidei transmise în direct la DigiSport a fost de 98-73.

Partida a demarat cu două reușite de trei puncte în contul formației oaspete. De altfel, Dinamo Știința București a avut inițiativa o bună parte din primul sfert, însă piteștenii au trecut la conducere pe finalul secvențe. Cele două protagoniste s-au succedat la conducere de câteva ori, însă BCM U FC Argeș Pitești a câștigat primul act cu scorul de 24-22.

Situația s-a schimbat radical în sfertul al 2-lea. Alb-violeții au avut mai multe energie, găsind un ritm de joc foarte bun, avantajos unei rotații mai adânci. De altfel, tridentul Person – Siriscevic – Bishop, venit de pe bancă, a contabilizat 35 puncte până la jumătatea meciului. Pitești a înscris cu generozitate având 70% la aruncările din acțiune după 20 minute de joc. În plus, echipa lui Florin Nini a obținut cu zece vizite în plus la linia de pedeapsă. Astfel, diferența a trecut de 20 puncte, înainte ca Baker să stabilească scorul pauzei după o recuperare ofensivă, 55-36.

Dinamo Știința nu a reușit să revină pe tabela de marcaj. De altfel, formația pregătită de către Tudor Costescu a fost lipsită de energie și inspirație în debutul reprizei secunde. În plus, rotația scurtă, cu jucători precum Vrkic, Kumpis și Deloach utilizați în perioade lungi de joc au împiedicat echipa din capitală să reușească o revenire. Cel mai mic ecart consemnat a fost de 15 puncte în minutul 27 al partidei. Secvența a 3-a s-a încheiat cu scorul de 78-57 în favoarea Piteștiului.

Secvența decisivă nu a schimbat mersul lucrurilor. Formația gazdă a controlat jocul și a rotit întreg efectivul pentru o victorie categorică.

Tony Bishop a reușit al 2-lea double-double consecutiv, având 21 puncte, 10 recuperări. Ivan Siriscevic a adăugat 19 puncte, Jonathan Person a terminat cu 16 puncte, 6 pase decisive, iar Mladen Jeremic a încheiat cu 15 puncte. Alți doi jucători au atins borna 10 la puncte marcate pentru Pitești. În replică, Zoran Vrkic a totalizat 20 puncte, Modestas Kumpys a adăugat 13 puncte, 4 pase decisive, iar Justin Baker a reușit 13 puncte, 5 recuperări pentru Dinamo Știința.

Iulian Orbeanu a lipsit și de această dată din angrenajul formației argeșene. El este în continuare accidentat.

În urma acestui rezultat, BCM U FC Argeș Pitești are un bilanț general de trei victorii și două înfrângeri. În schimb, Dinamo Știința București se menține fără victorie după cinci runde.

Foto: BCM U FC Argeș Pitești (Facebook)

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.