Alexey Shved: „Viața în NBA e mai grea decât jocul în sine”

Alexey Shved, superstarul lui Khimki Moscova, cel mai bun marcator al Euroligii masculine – ediția 2017/18 după primele 16 etape și MVP-ul sezonului 2016/17 în EuroCup, a făcut o comparație între Khimki Moscova și NBA. Cuvintele jucătorului amintit ar putea să surprindă opinia publică.

Născut în anul 1988, Shved măsoară 1.98 metri și evoluează la poziția 2. El are medii statistice de 21.8 puncte, 4.4 pase decisive, 2.4 recuperări, 1.4 intercepții și un indice de 19.4 la eficiență în 32:19 minute pe partidă în actualul sezon competițional. Alexey are procentaje de 47% la două puncte, 33% la trei puncte și 85% la linia de pedeapsă. A fost titularizat în toate cele 16 meciuri din actuala ediție de Euroligă.

În cadrul unui interviu acordat publicației La Giornata Tipo, Shved a spus următoarele:

„În America poate să fie extrem de dificil prin prisma faptului că tu ca jucător trebuie să se gândești la toate detaliile și să acționezi în consecință. Viața de jucător în NBA e mai dificilă decât gradul de dificultate al ligii. Viața în NBA e mai grea decât jocul în sine. E mai greu să-ți vezi de treabă în NBA decât în Rusia.

În Rusia, după ce ai semnat un contract cu o echipă, există personal special angajat pentru a se ocupa de confortul tău ca jucător. Acești oameni te ajută să găsești un apartament, te ajută cu mașină, ba chiar și cu șofer dacă ai nevoie. Toate chestiunile mărunte sunt rezolvate de club și oamenii din cadrul organizației. În NBA lucrurile nu stau deloc așa. Tu, jucător, trebuie să te ocupi de toate amănuntele. Inclusiv de shopping-ul de zi cu zi.”

Referitor la întoarcerea în Europa, Shved a declarat:

„M-am întors în Rusia din diferite motive. Ideea de a fi folosit ca monedă de schimb și de a mă muta dintr-un oraș în altul ori de câte ori o echipă a dorit să facă modificări, este unul dintre motive. Treptat, m-am gândit tot mai mult să mă întorc acasă. Rusia a fost prima opțiune pentru mine. Au existat oferte de la echipe din Euroligă, din Turcia și Spania, dar eu mi-am dorit să fiu acasă. Oferta lui Khimki a rezolvat toată problema și pot să spun că sunt fericit cu tot ce se întâmplă aici.”

Shved a jucat trei sezoane în NBA. Este vorba despre perioada 2012/15, în care a evoluat pentru Minnesota, Philadelphia, Houston și New York. Primii doi ani i-a petrecut alături de Timberwolves, unde a jucat constant, bifând 140 prezențe în primele două stagiuni. Cel de-al 3-lea și ultimul sezon a fost împărțit între celelalte trei echipe enumerate, bifând doar 42 de prezențe.

În 182 meciuri disputate în liga nord-americană, Shed a avut medii statistice de 7.4 puncte, 2.5 pase decisive și 2.0 recuperări pe partidă. În Euroligă are 82 meciuri disputate și medii statistice de 12.4 puncte, 2.9 pase decisive și 2.1 recuperări.

Anterior, Shved a evoluat între 2006 și 2012 la CSKA Moscova. El joacă pentru Khimki din 2015 și chiar dacă nu există informații oficiale în acest sens, se pare că Alexey are cel mai mare salariu în Euroligă.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.