Alături de alte 23 echipe, CSM CSU Oradea dă startul în sezonul competițional 2018/19

Sezonul competițional 2018/19 la nivel de club pe bătrânul continent demarează în mod oficial pe data de 20 septembrie anul curent. În cursul serii de joi sunt programate 11 partide (a 12-a disputându-se o zi mai târziu), contând pentru manșa inaugurală a turului întâi din preliminariile Basketball Champions League.

Sistemul competițional adpotat pentru competiție supremă din baschetul european la nivel de club sub ediga FIBA cuprinde trei faze eliminatorii, după care se va trece la faza grupelor, iar apoi se va desfășura playoff-ul. Competiția va culmina cu Final Four-ul, a cărui loc de desfășurare va fi stabilit după ce se vor cunoaște echipele calificate în penultimul act.

România este reprezentată în această întrecere pentru a 3-a oară în tot atâtea ediții desfășurate. La startul sezonului 2018/19, chiar din prima zi de competiție, se aliniază campioana în exercițiu a României, CSM CSU Oradea. Această grupare se află la a 2-a participare în BCL, după aventură impresionantă din sezonul 2016/17, când a însumat 18 prezențe în Champions League, la care s-au adăugat două partide în playoff-ul FIBA Europe Cup.

Formația antrenată de Cristian Achim se întâlnește în primul tur cu campioana Finlandei. Karhu Basket provine din localitatea Kauhajoki, situată în mijlocul unei rezervații naturale de reni. Orașul are o populație de 12.000 locuitori, iar echipa amintită este campioană națională pentru prima dată în istorie. De altfel, Karhu se află la debutul absolut în arena internațională.

Finlandezii au în componență șase jucători străini. Cinci sunt americani, iar unul – Bojan Sarcevic – este bosniac. Acesta are deja cinci sezoane la activ alături de Karhu Basket, fiind căpitanul echipei. Lotul este completat de jucători autohtoni.

Prima manșă are loc joi (20.09), ora 18:30, la Kauhajoki. Revanșa are loc sâmbătă (22.09), ora 19:00, la Arena Antonio Alexe din Oradea. Niciunul dintre meciuri nu este televizat.

În primul tur al competiției sunt angrenate mai multe campioane naționale, dar și echipe din alte țări ce au mai multe reprezentante în Basketball Champions League. Iată programul primului tur:

AEK Larnaca vs Antwerp Giants
Dinamo Tbilisi vs Aris Salonic
Norrkoping Dolphins vs Movistar Estudiantes
BC Siauliai vs Lukoil Levski
Polski Cukier Torun vs Tsmoki Minsk
Leicester Riders vs Bakken Bears
Fribourg Olympic vs Avtodor Saratov
Z Mobile Prishtina vs Donar Groningen
Red October Cantu vs Szolnok Olaj KK
FC Porto vs Nizhny Novgorod
Hapoel Tel-Aviv vs Spirou Charleroi

În cazul în care se califică în turul al 2-lea, CSM CSU Oradea se duelează cu învingătoarea dintre BC Siauliai (Lituania) și Lukoil Levski (Bulgaria). Turul al 2-lea se va desfășura pe 25 septembrie (deplasare pentru Oradea) și 28 septembrie (acasă).

În eventualitatea în care trece și de al 2-lea tur preliminar, campioana României se va duela cu Nanterre 92 (Franța). Această fază se va desfășura pe 1 octombrie (acasă), respectiv 4 octombrie (deplasare).

Dacă este eliminată, indiferent că asta se întâmplă în primul, al 2-lea sau al 3-lea tur preliminar, CSM CSU Oradea a optat să participe în grupele FIBA Europe Cup – ediția 2018/19. Roș-albaștrii ar urma să fie repartizați într-o grupă cu Wurzburg (Germania), învingătoarea dintre Kapfenberg (Austria) și Leiden (Olanda), respectiv o echipă eliminată în cel de-al 3-lea tur preliminar din Basketball Champions League).

Foto: ChampionsLeague.basketball

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.