Adreian Payne se întoarce la Panathinaikos Atena

Panathinaikos Atena a perfectat al 2-lea transfer de la venirea lui Rick Pitino. Campioana Greciei a oficializat legitimarea lui Adreian Payne. Părțile au semnat un contract cu valabilitate pentru actualul sezon competițional.

Înalt de 2.08 metri și în vârstă de 27 ani, Payne este pivot. El se întoarce la Panathinaikos, formație pentru care a mai jucat în sezonul precedent. Atunci a bifat 12 prezențe în Euroligă și a contribuit cu 4.8 puncte și 2.8 recuperări pe partidă. De asemenea, a jucat în campionatul elen pentru verzi.

În actualul sezon, Payne a jucat pentru Nanjing Tongxi Monkey King, formație angrenată în campionatul Chinei. El a avut medii de 16.9 puncte și 8.6 recuperări pe partidă.

Adreian Payne va purta din nou uniforma verde a lui Panathinaikos

De-a lungul carierei profesioniste, Payne a jucat pentru Orlando, Atlanta și Minnesota în NBA, respectiv Lakeland, Austin, Fort Wayne și Erie în G-League. Adreian a absolvit universitatea Michigan State. Panathinaikos este singura echipă europeană din cariera acestui baschetbalist.

Reamintim că zilele trecute Panathinaikos Atena l-a înregimentat pe Sean Kilpatrick (fundaș, american, 1.93 metri). Și acesta a semnat cu verzii până la finele actualului sezon competițional.

Ambii jucători ar putea debuta în etapa a 19-a din Euroliga masculină. Panathinaikos evoluează în deplasare, pe terenul lui Zalgiris Kaunas. Campioana în exercițiu a Greciei are 8-10 la general și se situează pe locul al 10-lea, la egalitate cu a 8-a clasată în Euroliga masculină la ora actuală.

În altă ordine de idei, presa elenă susține că James Nunnally este aproape de întoarcerea în Euroligă. Concediat de Minnesota Timberwolves, fostul câștigător al Euroligii cu Fenerbahce Istanbul, este în discuții cu Baskonia Gasteiz, echipă aflată în căutare de înlocuitori pentru accidentații Jayson Granger și Toko Shengelia.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.