Zeljko Obradovic vorbește despre eșecul lui Fenerbahce la Malaga

Zeljko Obradovic, antrenorul lui Fenerbahce Dogus, a vorbit despre meciul pierdut pe terenul lui Unicaja Malaga, scor 67-68, în prima etapă a sezonului regulat din Euroliga masculină.

„A fost genul de meci la care m-am așteptat. Unicaja este o echipă disciplinată, care se apără impresionant și care o face pe tot terenul, cu energie, implicare și dăruire. În plus, absolut toți jucătorii se preocupă de acel detaliu numit recuperare la ambele panouri. Diferența de recuperări ofensive a fost elocventă și ea a făcut diferențe între cele două echipe. Este imposibil să învingi dacă adversarul are 16 recuperări ofensive față de 4.

Vreau să felicit echipa adversă. A jucat cu un nivel de energie impresionant. Cei de la Malaga au fost foarte motivați și este lucrul pe care l-am subliniat jucătorilor mei. Știm că Malaga joacă în acest fel. Pe de altă parte, din postură de campioni ai Europei trebuie să fim pregătiți deoarece toate echipele vor juca în acest fel împotriva noastră.

Va trebui să uităm ce s-a întâmplat în sezonul trecut. Avem nevoie de o motivație, așa că va trebui să o găsim într-un fel sau altul. Altfel ne va fi foarte greu.”

Articole din aceeași categorie

1 comentarii On Zeljko Obradovic vorbește despre eșecul lui Fenerbahce la Malaga

  • Dupa un sezon foarte bun deobicei apare o scadere la debutul urmatorului, mai ales ca au disparut 2 jucatori determinanti (Bogdanovici si Udoh), insa tot nu ar fi trebuit sa piarda.
    Chestia cu motivatia e cu dus si intors..

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.