Turneul Internațional de baschet în fotoliu rulant „Maria” a ajuns la ediția a 13-a

Turneul Internațional de baschet în fotoliu rulant „Maria” 2017 se va desfășura la Oradea pe data de 26 august anul curent. Va fi cea de-a 13-a ediție a celui mai longeviv eveniment de baschet adaptat din România.

Similar precedentelor 12 ediții desfășurate, turneul este organizat de ASP Oradea. Toate evenimentele s-au desfășurat în localitatea de pe Crișul Repede. Competiția va avea loc în sala de sport A, din incinta Universității Oradea. De notat că în prezent TIBFR „Maria” este singurul turneul internațional de baschet adaptat organizat pe teritoriul țării noastre.

Devenit deja un obicei, evenimentul baschetbalistic este precedent de o partidă de rafting în defileul Crișului Repede. Acest moment se va desfășura pe 25 august 2017, în zona Șuncuiuș.

De altfel, acesta este cel de-al 2-lea eveniment de baschet adaptat organizat la Oradea în cursul anului 2017. Primul a fost organizat tot de ASP Oradea, fiind vorba despre Clinicul International de baschet in fotoliu rulant. Acesta s-a desfășurat în luna aprilie, la care a participat Haj Bhania.

Domnia sa este unul dintre cei mai renumiti antrenori europeni de baschet adaptat, antrenor principal al echipei masculine de baschet adaptat a Marii Britanii, Campioana europeana si medaliata cu bronz la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro. De asemenea, la clinicul de baschet adaptat de la Oradea au participat jucatori si antrenori de baschet în fotoliu rulant din Germania și Albania.

Așadar, un nou eveniment baschetbalistic organizat la Oradea, acolo unde pe parcursul verii 2017 s-au desfășurat o mulțume de activități a căror principal subiect a fost sportul cu mingea la coș. Putem reaminti prezența Harlem Globetrotters, organizarea Campionatului European U20 masculin Divizia B, un clinic internațional pentru antrenori de juniori, respectiv Oradea Streetball.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.