Turneul final U20 masculin a demarat vineri (07.04), la București

Turneul final al Campionatului Național U20 masculin – ediția 2016/17 a demarat vineri (07.04), la Arena de Baschet din capitală. Evenimentul reunește sportivi născuți după 1 ianuarie 1997.

Competiția a demarat cu victorii pentru Steaua CSM EximBank București și CN Aurel Vlaicu București.

Partida de deschidere a turneului a consemnat succesul Stelei CSM EximBank, scor 105-76, asupra lui U-BT Cluj-Napoca. Jocul a fost decis în sfeturile 2-3, atunci când s-a consemnt un parțial de 64-35. Militarii au dominat la recuperare (65-34).

Victor Petrache a totalizat 15 puncte, 9 recuperări, 4 pase decisive, Daniel Ioniță a adăugat 15 puncte, 13 recuperări, 5 capace, iar Mihai Măciucă a terminat cu 15 puncte, 4 recuperări pentru învingători. Camil Berculescu a replicat cu 29 puncte, 5 recuperări, 2 capace pentru ardeleni.

CN Aurel Vlaicu a dispus de Știința București, scor 86-73. Jocul a avut parte de mai multe parțiale și schimbări de situație. Aurel Vlaicu s-a desprins la nouă puncte în primul sfert, însă Știința a replicat și a trecut la conducere, scor 39-37. Lucrurile s-au schimbat definitiv în secvența a 3-a, când Aurel Vlaicu a reușit un parțial de 30-16. Sfertul decisiv nu a adus schimbarea.

Ștefan Daniel Mainea a reușit 27 puncte, 12 recuperări, George Vlad a adăugat 16 puncte, ia Cosmin Mingote a terminat cu 13 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive pentru câștigători. În replică, Dragoș Diculescu a reușit 23 puncte, 5 recuperări pentru Știința.

Sâmbătă (08.04) sunt programate următoarele confruntări:

Steaua CSM EximBank București vs CN Aurel Vlaicu București – ora 17
Știința București vs U-BT Cluj-Napoca – ora 19

Meciurile se joacă la Arena de Baschet. Evenimentul este organizat de Știința București. Accesul se face pe bază de bilet, în valoare de 20 lei/zi.

Foto: Bufnițele din Regie (Facebook)

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.