Tudor Costescu despre meciul de la Oradea, situația Timișoarei și regula autohtonului U23

Tudor Costescu, antrenorul principal al BC SCM Timișoara, a participat la conferința de presă ce a urmat meciului disputat vineri (24.03), la Arena Antonio Alexe din Oradea, în compania lui CSM CSU din localitate. Tehnicianul originar din București a vorbit pe larg despre meciul pierdut cu scorul de 72-82, precum și despre situația actuală a formației alb-violete.

De asemenea, Costescu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la implementarea regulii autohtonului U23 în primul sfert al meciurilor din Liga Națională începând cu sezonul următor. Opinia acestuia în acest sens este importantă ținând cont de faptul că în ultimii trei ani a lucrat în cadrul Federației Române de Baschet, fiind implicat în procesul de licențiere al antrenorilor, în gestionarea loturilor naționale, dar și în sprijinirea jucătorilor autohtoni în LNBM.

Iată ce a declarat domnul Costescu:

„Cred că plecăm cu lucruri pozitive de la Oradea. Am fost suficient de combativi încât să reușim să punem probleme unei echipe în formă sportivă foarte bună. Mă bucur că am avut jucătorii valizi suficient în teren încât să-și arate potențialul. E frustrant să jucăm în TOP 6 în condiții inegale. Ne-au lipsit jucători la fiecare meci din această fază cu excepția primului joc, de la Sibiu. Cu toate acestea am reușit să facem niște victorii și să punem în dificultate echipe aflate în plin avânt la ora la care le-am întâlnit.

Obiectivul nostru principal rămâne playoff-ul. Îmi doresc să abordăm playoff-ul cu energie maximă și cu potențial maxim.

Acesta a fost cel de-al 4-lea meci jucat cu Oradea de la venirea mea. În ultimele două am jucat în condiții inegale, nouă lipsindu-ne mai multe piese de bază, iar jocul din Cupa României s-a jucat după un alt regulament, cu doi români, asupra căruia niciuna dintre echipe nu s-a pregătit. Cred că meciul de la Oradea a fost cel mai bun pentru noi din ultimele trei dueluri directe. Mă bucur că această prestație a venit acum.

Nu am venit să pierdem la Oradea, deși ne știam condiția. Cu mai multă energie și dacă am fi fost puțin mai odihniți poate am fi obținut mai mult de la acest meci. Noi folosim aceiași jucători la fiecare meci. Komatina, Otasevic, Drăgușin, Calotă joacă câte 30 minute pe meci de la începutul TOP 6. Prin urmare, acest program are un impact asupra prestațiilor individuale ale jucătorilor.”

Care este situația lui Mladen Jeremic? Pe când preconizați revenirea sa?

„Nu știm. La meciul din etapa trecută a încasat o lovitură în spate. Atunci arbitrul i-a atras atenția că îl va sancționa cu fault tehnic pentru simulare, dar el s-a accidentat atunci. Este blocat la spate și probabil va mai sta câteva zile bune. Probabil i-a fost presat un nerv.”

Ce părere aveți despre Lucas Tohătan?

„Eu am tot spus, de când a venit la Timișoara, că îi cunosc potențialul. El se află într-un alt mediu acum față de cel cu care era obișnuit. Până acum a fost implicat la juniori sau a jucat alături de echipa din Baia Mare, alături de care a crescut, dar la care nu avea niciun fel de presiune jucând pentru o echipă cu statut de permanent outsider. În plus, cunoștea întreg sistemul de acolo, mediul înconjurător și așa mai departe.

Eu sunt de părere că în scurt timp a reușit să se adapteze bine și chiar foarte bine. Trebuie să înțeleagă că este datoria lui să fie mai responsabil cu acțiunile ofensive. A avut și în meciul de la Oradea câteva acțiune pe care le-a judecat foarte bine. Au fost și alte situații pe care nu le-a gestionat prea bine. El e conducător de joc și trebuie să controleze ritmul echipei. Au fost situații pe care nu le-a judecat așa cum ar fi făcut-o un jucător mai matur, dar asta face parte din procesul său de dezvoltare.

Noi ca echipă trebuie să trăim cu acest lucru. Ne-am asumat în momentul în care am ales să jucăm cu un conducător de joc în vârstă de 18 ani în Liga Națională. Aș mai adăuga aici faptul că echipa noastră joacă în TOP 6 cu un conducător de joc în vârstă de 18 ani și cu unul de 35. Eu sper și cred că Tohătan va crește. În prezent este un jucător important în rotație, înainte de aportul lui.”

Cum vedeți poziția echipei în clasament, prin prisma statulului echipei și raportat la nivelul adversarilor?

„Obiectiv, suntem într-o poziție în care ne-au dus victoriile și înfrângerile. Au fost câteva meciuri pe care am fi putut să le câștigăm. Aici mă refer la jocurile cu Sibiul, pe care le-am pierdut pe linie. Meciul cu Oradea de la Timișoara, din TOP 6, când am fost complet debusolați de problemele apărute la încălzire și în primul sfert al meciului. Aș putea să spun că 2-3 victorii în plus nu ar fi fost o surpriză.

E foarte important că am ajuns în TOP 6, obiectiv care mi-a fost trasat atunci când am preluat echipa. Ne concentrăm toată energia pentru playoff. Desigur, urmează alte trei meciuri până acolo, foarte grele și importante. Avem un meci acasă și două în deplasare. Cu sau fără victorii din punct de vedere al economiei clasamentului nu cred că vom obține vreun avantaj. Eventual, dacă pierdem toate meciurile, s-ar putea să coborâm pe 6, în funcție de rezultatele celorlalte echipe.

Echipele din TOP 6 sunt echilibrate valoric, poate cu excepția locului 1. Cel puțin la momentul actual. Prin urmare sunt de părere că are o mai mică importață cu cine vom juca în playoff. Mai important este modul în care vom trata acea serie.”

Cum este să preluați o echipă la mijlocul sezonului? Mai ales că singura modificare consemnată în lotul de jucători de la sosirea dumneavostră este Tohătan, un jucător în vârstă de 18 ani, venit ca urmare a desființării unei echipe.

„Chiar vorbeam înainte de meci cu staff-ul meu și ziceam că dacă nu eram suficient de inspirați să-l legitimăm atunci pe Tohătan, la momentul actual eram într-o situație foarte gravă din punct de vedere al efectivului de jucători. Chiar disperată. El a jucat în meciul de la Oradea aproape 30 de minute.

Eu am preluat echipa încrezător. Am găsit o echipă corectă, de mijlocul clasamentului, pe care noi o menținem în acea zonă, poate chiar mai sus puțin. Sigur că din punct de vedere al meseriei nu e la fel ca și atunci când tu ca antrenor îți construiești echipa. Trebuie să fii mult mai flexibil, să încerci să adaptezi propriile principii la ce găsești acolo. Trebuie să lași lucrurile să mergă puțin din inerție la început până să-ți impui propriile punctele de vedere.

Asta s-a și văzut la început. Probabil schimbarea antrenorului a fost benefică pe termen scurt. Am obținut atunci acele victorii care ne-au adus în TOP 6. A urmat o cădere, în Cupa României și în primul joc din TOP 6, după care din punctul meu de vedre ar fi trebuit să urcăm. Așa am și gândit eu situația. Din păcate, din nou, acești factori subiectivi, imposibil de controlat, mă refer la accidentări, ne fac viața grea. Cred că accidentările sunt mai dificil de gestionat decât preluarea unei echipe, construite de altcineva, la mijlocul sezonului.”

Ce părere aveți despre regula românului U23, implementată din sezonul următor?

„Fiind în ultimii trei ani implicat, prin natura funcției deținute, în problematica juniorilor, cred că ar fi trebuit ca președinții de cluburi să fie mai implicați în această problemă. Până la urmă este munca și datoria lor să urmărească potențialul juniorilor, să îi caute și să îi aducă mai aproape de nivelul Ligii Naționale.

Eu consider vârsta de 23 ani prea mare. În opinia mea, target-ul nostru nu sunt jucătorii născuți 95-96. Cei care au deja 22-23 ani și nu joacă la ora actuală, nu ar fi trebuit forțați să joace în continuare. Poate ar fi crescut ei singuri, sau unii dintre ei, astfel încât să ajungă la maturitate sportivă mai târziu. Eu cred că U21 ar fi fost mai inspirat în primă fază și de acolo crescută limita de vârstă treptat, în funcție de evoluția și ascensiunea jucătorilor tineri. Eu eram dispus și mă gândeam că dacă ar fi fost în puterile mele să decid folosirea jucătorului U21 pe parcursul primelor două sferturi.

Avem jucători români de foarte mare valoare, care s-au dezvoltat foarte mult de când s-a implementat regula jucătorului autohton obligatoriu pe teren. Vom beneficia ca și echipă națională de regula românului pe teren la EuroBasket 2017 și urmeză să facem un nou pas. Următorul obiectiv al echipei naționale este EuroBasket 2021. Atunci va trebui să jucăm cu tinerii pe care această nouă regulă ar trebui să îi ajute. Cred că asupra jucătorilor născuți 97-98-99 ar trebui să ne aplecăm cu mai mare atenție.

Intervine și o problemă strict managerială. Mă refer strict la buget. Probabil va fi întins și mai mult bugetul unei echipe din sezonul următor, ținând cont că vor fi șase străini. Fără îndoială jucătorii români peste 23 ani vor rămâne foarte căutați și se adaugă inclusiv acești tineri jucători români. Cărora va trebui să le acordăm mai multă atenție.

Aș dori să mai fac o observație. Echipele trebuie să înțeleagă că este datoria lor să se implice în educarea și formarea tinerilor jucători români. Acest lucru trebuie făcut cu mare atenție. Faptul că stau pe bancă sau că participă la antrenamente nu îi ajută prea mult. Ei au nevoie de atenție specială, de antrenamente speciale, le trebuie tratament special din punct de vedere managerial, de implicare în a-i ajuta să le gestioneze viața extra sportivă. Dacă nu vom face această treabă, aceste lucruri, atunci nu vom beneficia de o dezvoltare a jucătorilor tineri români. Așadar, apelez la cluburi să se aplece asupra acestei probleme, deoarece este obligația și totodată interesul lor să existe jucători români.”

Conferința de presă a lui Tudor Costescu s-a încheiat cu o discuție extrem de interesantă cu Cristian Achim, antrenorul lui CSM CSU Oradea. Cei prezenți au convenit însă ca acea discuție să fie purtată fără camere de filmat, microfoane și reportofoane, jurnaliștii prezenți, cei intersați de subiect, fiind mai câștigați prin prisma faptului că s-au atins anumite puncte foarte interesante. A fost practic o discuție liberă între doi oameni importanți din baschetul românesc, la care jurnaliștii au avut privilegiul să asiste.

Foto: sebatataru.ro / BC SCM Timisoara (facebook)

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.