Tribună în spatele panoului la Sala Olimpia pentru finala LNBM

Pagina de facebook a lui CSU Asesoft Ploiești a publicat o fotografie cu o nouă tribună ce și-a făcut apariția la Sala Olimpia din Ploiești. Aceasta a fost instalată pentru meciurile finalei Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2014/15.

peluza

Tribuna este amplasată în spatele unuia dintre panouri. Foarte probabil conducerea clubului prahovean dorește să aibă suporterii mai aproape la aceste meciuri. Pe de altă parte, nu este un secret în faptul că și la meciurile anterioare au fost instalate multe scaune pe marginea terenului, mulți spectatori urmărind meciurile de la nivelul parchetului. Prin urmare soluția găsită este mai mult decât inspirată.

De notat că în pofida celor două sezoane la activ în EuroCup, respectiv a turneului final de Cupa României găzduit, Sala Olimpia din Ploiești nu a avut parte de tribune în spatele panourilor. Aceasta este o premieră pentru sala în care joacă multipla campioană a României. Cert este că tribunele din spatele panourilor aduc un aspect de sală dedicată baschetului.

Finala LNBM demarează în cursul serii de luni (18.05), cu începere de la ora 20. CSU Asesoft Ploiești și BC Mureș se duelează din nou marți (19.05), de la acceași oră. DigiSport transmite ambele partide.

Accesul în sală este gratuit pentru primele două meciuri ale finalei LNBM.

Foto: Asesoft (facebook)

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.