BC SCM Timișoara a învins la Craiova în Cupa României

BC SCM Timișoara a repurtat un important succes în prima manșă a turului inaugural din Cupa României la baschet masculin – ediția 2017/18. Leii din Banat s-au impus pe terenul lui SCM U Craiova, scor 82-76.

Primul sfert a fost controlat, mare parte, de către olteni. Aceștia au încercat să profite de avantajul terenului propriu pentru a construi un avantaj important din primele minute, însă nu au izbutit să se desprindă la mai mult de șase puncte. Secvența s-a terminat mai bine pentru bănățeni, scorul la prima pauză fiind de 21-20.

Elevii lui Tudor Costescu au găsit soluții de a puncta cu generozitate și în secvența a 2-a. Ei au trecut la conducere din primul minut al acestei perioade și s-au desprins la zece puncte, după un parțial de 15-4. Craiova a continuat jocul mai bine și a reușit să se apropie la o singură posesie până la pauză, scor 44-41.

În debutul reprizei secunde Craiova s-a apropiat la un singur puncte, însă reacția Timișoarei a fost foarte bună. Oaspeții nu au cedat nici măcar pentru o clipă conducerea pe tabela de marcaj, desprinzându-se din nou la zece lungimi. Amfitrionii au marcat ultimul coș pentru a se apropia la 67-58 cu zece minute înainte de final.

Timișoara s-a desprins la un maxim de 12 puncte în debutul sfertului 4. Craiova a încercat să revină și a izbutit să se apropie la cinci puncte, însă nu a putut mai mult. În pofida unor probleme la aruncările de la mare distanță, dar cu un control asupra spațiului de trei secunde, atât la recuperare, cât și la capitolul puncte marcate de sub coș, formația oaspete a controlat finalul confruntării pentru o victorie la șase puncte.

Mladen Jeremic și Adrian Diaz au avut câte 15 puncte, fiecare, Octavian Popa Calotă a adăugat 11 puncte, 5 pase decisive și 4 intercepii, alți șase jucători având cel puțin cinci puncte marcate pentru BCT. Tudor Costescu a început meciul cu Tohatan și Drăgușin la capitolul autohtoni, ulterior folosindu-i pe Calotă și Păun.

Ivan Siriscevic a replicat cu 17 puncte, Jamar Samuels a adăugat 16 puncte, 4 recuperări, iar Nick Novak a terminat cu 12 puncte, 5 pase decisive. Autohtonii Craiovei au fost au fost Vîrnă și Orbeanu în cvintetul de start. Ulterior au intrat Berceanu și naturalizatul Kikos.

De notat că SCM U Craiova a jucat acest meci fără nou venitul Goran Martinic.

Revanșa are loc miercuri (04.10), ora 18:00, la Timișoara, în direct pe DigiSport.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.