Thanasis Antetokounmpo a semnat cu Panathinaikos Atena. Sasu Salin acontat de Malaga!

Thanasis Antetokounmpo este noul jucător al lui Panathinaikos Atena. Fratele lui Giannis, unul dintre cei mai de perspectivă jucători din NBA, a semnat un contract pe doi ani cu campioana Greciei.

Înalt de 2.00 metri și în vârstă de 24 ani, Thanasis este extremă. El sosește de la MoraBanc Andorra, formație alături de care a jucat în Liga ACB pe parcursul ultimului sezon. În 33 partide disputate, Antatokounmpo a contribuit cu medii de 7.8 puncte și 3.8 recuperări pe meci.

Cariera lui Thanasis a cuprins experiențe în Grecia la Filathlitikos, respectiv NBDL cu Delaware și Westchester. El a revenit în Europa în vara anului 2016, când a fost legitimat de Andorra. Fratele mai mare al lui Giannis a jucat pentru naționala de seniori a Greciei pentru prima dată la turneul preolimpic. De asemenea, el figurează în lotul lărgit al elenilor pentru EuroBasket 2017.

Thanasis se află în fața debutului la nivel de Euroligă. De notat că el a fost ales de către New York Knicks cu opiunea 51 în NBA Draft și a evoluat în Summer League 2014 și 2015, dar nu a obținut un angajament în liga nord-americană.

Panathinaikos a anunțat până la acestă oră legitimările lui Lukas Lekavicius (lituanian, fundaș, de la Zalgiris Kaunas) și Ian Vougioukas (grec, pivot, de la Lokomotiv Kuban). De asemenea, verzii au prelungit contractele lui Kenny Gabriel și James Gist.

Xavi Pascual a fost confirmat în funcția de antrenor principal după ce a obținut dubla în cadrul unui sezon 2016/17 pe care Panathinaikos l-a început sub comanda altui antrenor. Astfel, tehnicianul catalan a preluat o echipă construită de altcineva și i-a adus două trofee, însă nu a reușit să depășească faza sferturilor de finală în Euroligă, punctul terminus pentru PAO de fiecare dată de la despărțirea de Zeljko Obradovic.

În altă ordine de idei, Unicaja Malaga a oficializat legitimarea lui Sasu Salin. Finlandezul sosește de la Gran Canaria, formație pentru care a avut medii de 9.3 puncte cu procentaje de 47% la trei puncte și 96% la linia de pedeapsă în ultima ediție EuroCup. Alături de Gran Canaria, Salin a jucat finala EuroCup și finala Cupei Spaniei. De asemenea, a câștigat SuperCupa Spaniei. El revine în Euroligă, acolo unde a evoluat pentru Olimpija Ljubljana în trei ediții consecutive.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.