Turgay Demirel este noul președinte al FIBA Europe

Turgay Demirel, din Turcia, este noul președinte al FIBA Europe. Acesta a fost numit în cursul zilei de sâmbătă (17.05) în cadrul alegerilor organizate la Munchen, Germania.

Născut în anul 1957, la Istanbul, Demirel este un fost jucător de baschet. Mare parte a carierei de jucător a petrecut-o alături de Galatasaray, câștigând două titluri naționale. De asemenea, a fost component al echipei naționale a Turciei. După ce și-a încheiat activitatea de jucător acesta și-a dedicat întreaga viață dezvoltării sportului pe care l-a practicat, fiind principalul artizan al progresului extraordinar înregistrat de sportul cu mingea la coș din Turcia.

Citește mai mult

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.