Steven Adams aduce victoria pentru OKC în confruntarea cu un LA Clippers lipsit de staruri

Oklahoma City Thunder a depășit pe Los Angeles Clippers, scor 119-117, într-un meci ce a opus ocupantele locurilor 3 și 4 în Conferința Vest a ligii profesioniste nord-americane. Meciul s-a desfășurat în fieful lui OKC.

Jocul a fost decis de reușita neo-zeelandezului Steven Adams. Acesta a direcționat mingea în coș pe o recuperare ofensivă cu 26 secunde înainte de final pentru a stabili rezultatul partidei. Californienii au avut ultima posesie, însă Austin Rivers a irosit aruncarea prin care ar fi putut restabili egalitatea.

Oklahoma City Thunderís Steven Adams of New Zealand plays against the Minnesota Timberwolves in the first quarter of an NBA basketball game, Tuesday, Jan. 12, 2016, in Minneapolis. (AP Photo/Jim Mone) ORG XMIT: MNJM10

Meciul a fost echilibrat, cele două echipe succedându-se la conducere. Thunder au câștigat primul sfert cu 37-30, însă Clippers au replicat și s-au instalat la conducere, scor 69-65, după 24 minute de joc efectiv. Ecartul de patru puncte în favoarea oaspeților s-a menținut și la intrarea în secvența decisivă. Ultimele 12 minute au fost adjudecate de Oklahoma City cu 26-20.

Kevin Durant a avut 31 puncte, 8 recuoerări și 5 pase decisive, Russell Westbrook a contribuit cu 26 puncte, 11 pase decisive, 8 recuperări și 4 intercepții, iar Serge Ibaka a terminat cu 16 puncte, 9 recuperări și 3 pase decisive pentru învingători. În replică Austin Rivers a avut 32 puncte, 5 pase decisive, iar Jamal Crawford a terminat cu 32 puncte și 7 pase decisive pentru Clippers.

Echipa din Los Angeles a jucat acest meci fără Chris Paul, JJ Redick, Paul Pierce și DeAndre Jordan. Cu excepția lui Pierde (gleznă), ceilalți jucători au fost odihniți de către Doc Rivers. Clippers nu pot urca mai sus de locul 4 și nici nu mai pot fi depășiți până la încheierea sezonului regulat.

OKC are 53-23, iar LAC a ajuns la 47-28.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.