Spania continuă să domine la U20 feminin

Spania și-a apărat titlul continental la categoria U20 feminin. Ibericele au depășit Slovenia, scor 73-63, în finala competiției desfășurate în Portugalia, între 8 și 16 iulie anul curent.

Este cel de-al 3-lea titlu continental consecutiv pentru Spania la U20 feminin. Este al 6-lea titlu continental în ultimii șapte ani și al 7-lea din istorie, primul datând din anul 2007. Totodată a fost cea de-a 10-a finală din istorie pentru Spania la U20 feminin.

Slovenia a obținut prima medalie din istorie. Podiumul a fost completat de Rusia, după 80-59, în finala mică, disputată în compania Franței.

Maria Araujo din naționala Spaniei a fost desemnată MVP al turneului. Alături de ea, în cvintetul ideal au fost incluse Maria Conde (Spania), Anamaria Prezelj (Slovenia), Elizaveta Shabanova (Rusia) și Agnes Studer (Ungaria).

Clasamentul final

1. Spania
2. Slovenia
3. Rusia
4. Franța
5. Ungaria
6. Italia
7. Belgia
8. Letonia
9. Serbia
10. Polonia
11. Suedia
12. Portugalia
13. Olanda
14. Lituania
15. Turcia
16. Bosnia

Ultimele trei clasate au retrogradat în Divizia B. Locul acestora a fost luat de Germania, Slovacia și Croația, ocupantele podiumului în ediția 2017 a Diviziei B a Campionatului European U20 feminin.

Foto: www.fiba.com

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.