BC CSU Sibiu vs BC Mureș, scor 54-75 (1-1 la general)

BC Mureș a obținut break-ul în seria cu BC CSU Sibiu, din primul tur al playoff-ului LNBM – ediția 2016/17. Echipa vicecampioană a învins cu scorul de 75-54, la Sala Transilvania, în Meciul 2 al seriei ce opune echipele amintite. Partida a fost transmisă în direct la DigiSport 3.

Sibiul a început în aceeași formulă precum în Meciul 1 al acestei serii. În schimb, BC Mureș l-a titularizat pe Dalibor Djapa la poziția 4, sârbul absentând în partida de deschidere. Jocul a demarat sub semnul echilibrului, dar gazdele au avut inițiativa pe tabela de marcaj. Lazar a comis două greșeli personale în primele trei minute de joc. Santa i-a luat locul, acesta aducând Mureșul pentru prima dată la conducere în minutul 7. Hardy a fost sancționat cu cea de-a 2-a greșeală personală, fiind înlocuit cu Davis. Cele două echipe au fost de nedespărțit în primul act, Szaszgaspar fiind sancționat din nou cu fault tehnic, similar Meciului 1. La capătul primei secvențe scorul era egal 16-16.

Djapa, Martinic și Kalve au marcat de pe semicerc și au desprins formația din Tîrgu Mureș la șapte lungimi în debutul secvenței a 2-a, însă continuarea a întârziat. Sibiul a avut dificultăți pe faza ofensivă, marcând un singur coș în primele cinci minute ale acestei perioade. Martinic a izbutit un capac la Bogdan Popescu, reușind să obțină posesia și să marcheze pe contraatac. Markovic a mărit avantajul oaspeților cu un coș de trei puncte și fault, cu liberă transformată. Sibiul s-a menținut în joc cu mai multe reușite după recuperare ofensivă. Cooper și Hardy au adus puncte după astfel de situații. Kalve a fost sancționat cu un fault antisportiv. Repriza s-a încheiat cu o nouă reușită de trei puncte, de această dată semnată Djapa. La pauză scorul a fost de 40-30 în favoarea oaspeților.

CSU Sibiu a început repriza a 2-a cu Davis în locul lui Paliciuc. BC Mureș a intrat pe parchet cu Santa la poziția 5, acesta marcând primul coș al acestei perioade. Replica a venit de la Igor Mijajlovic, cu al 2-lea coș de trei puncte al meciului pentru gazde. Acesta a comis apoi a 3-a greșeală personală. În schimb, jucătorii de pozițiile 4 și 5 ai Mureșului aveau câte trei greșeli personale în același punct al meciului. Martinic a găsit din nou ținta la jumătatea secvenței a 3-a, pentru a mări avantajul Mureșului la 14 lungimi. După un timp de odihnă solicitat de formația gazdă, Reed a punctat pentru a mări și mai mult ecartul între cele două echipe. Kalve a comis a 4-a greșeală personală în minutul 27. Secvența a 2-a a consemnat doar nouă puncte pentru amfitrioni, scorul fiind de 57-39 cu zece minute înainte de final.

Popescu a marcat de pe semicerc pentru gazde, iar Kalve a fost descalificat pentru cinci greșeli personale cu opt minute înainte de final. Markovic răspunde cu o reușite din afara semicercului pentru a mări ecartul la 21 lungimi cu cinci minute înainte de final. În ultimele minute au fost rotiți jucătorii mai puțin utilizați și meciul s-a încheiat cu victoria clară a echipei din Tîrgu Mureș.

Goran Martinic a avut o prestație senzațională și a totalizat 20 puncte, 7 pase decisive, 6 recuperări. Rade Markovic a adăugat 12 puncte, 4 recuperări, iar LaMarcus Reed și Ernests Kalve au terminat cu câte 11 puncte pentru învingători. Bogdan Popescu a replicat cu 15 puncte, 7 recuperări, iar Kevin Hardy a încheiat cu 12 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive pentru CSU Sibiu.

Scorul general a devenit 1-1. Este primul break realizat în playoff-ul actualei ediții de campionat. Seria se mută la Tîrgu Mureș. Meciul 3 se dispută joi (20.04).

Foto: Csaba Toth / www.bcmures.com

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.