CSU Sibiu egalează în seria cu Steaua CSM EximBank București

CSU Sibiu a echilibrat situația la general în semifinala LNBM pe care o dispută în compania Stelei CSM EximBank București. Meciul 2 al seriei s-a încheiat cu scorul de 88-80. Partida a fost transmisă în direct la DigiSport.

Partida a demarat favorabil echipei de pe Cibin. Aceasta s-a desprins pe tabela de marcaj în condițiile în care a mrcat cu generozitate, o situație puțin neobișnuită pentru formația galben-albastră. Scorul la prima pauză era de 28-17.

Militarii au replicat în secvența a 2-a, în cadrul căreia au reușit să se apropie la o singură posesie pe tabela de marcaj. Finalul reprizei a aparținut amfitrionilor, care au refăcut aproape întreg avantajul. Sibiul a terminat această perioadă de joc cu un parțial de 10-2 pentru a duce scorul la 44-34.

Sfertul al 3-lea a fost controlat de elevii lui Dan Fleșeriu. Ei au găsit soluții de a puncta. Acest lucru a fost facilitat și de faptul că echipa din București a intrat devreme în penalizare, iar gazdele au beneficiat de 13 vizite la linia de pedeapsă. Astfel diferența de zece puncte s-a menținut, scorul cu zece minute înainte de final fiind de 70-60.

Bucureștenii nu au renunțat. Ei au reușit să se apropie pe tabela de marcaj, au izbutit să obțină descalificarea lui Bogdan Popescu pe finalul jocului, însă nu au răsturnat situația pe tabela de marcaj. Ecartul a coborât la trei puncte cu cinci minute înainte de final, respectiv cu două, prin reușitele lui Morris Curry, însă Paliciuc a marcat un coș de trei puncte foarte important. Sibiul a gestionat finalul și s-a impus cu scorul de 88-80.

Statistica

Kevin Hardy a totalizat 17 puncte, 6 recuperări5 pase decisive, Igor Mijajlovic a adăugat 16 puncte, 3 pase decisive, iar Bogdan Popescu a încheiat cu 13 puncte, 6 recuperări pentru CSU Sibiu. Alți trei jucători au atins borna 10 la puncte marcate pentru gazde.

În replică, Morris Curry a avut 23 puncte, 3 intercepții, dar și 7 posesii pierdute. Steaua a avut -16 în cele 34 minute petrecute de american pe parchet. Randal Falker a adăugat 14 puncte, 7 recuperări, iar Dave Dudzinski a terminat cu 13 puncte, 8 recuperări pentru Steaua CSM EximBank. De notat că Marius Runkauskas a avu 6 puncte, cu 20% la aruncările din acțiune, incluzând 0/5 de pe semicerc. În plus, lituanianul a fost un minus un defensiva roș-albaștrilor.

S-a consemnat echilibru la punctele după recuperare ofensivă (16-19), după posesie pierdută de adversar (15-11), respectiv la punctele unitășii a 2-a (16-16). De asemenea, a fost echilibru la intercepție (4-5) și posesii pierdute (14-13).

Sibiul  obținut 35 vizite la linia de pedeapsă, acolo unde a marcat 24 puncte în pofida faptului că a terminat din nou sub 70%. Învingătorii au avut procentaje mi bune atât la aruncările din interiorul semicercului, cât și la cele de la mare distanță.

Steaua CSM Eximbank București a avut doar opt pase decisive în acest meci. Militarii au marcat 48 puncte din spațiul de trei secune, dar au terminat cu 16% la aruncările de trei puncte.

Program

Scorul general a devenit 1-1. Seria se mută la București, pentru Meciurile 3 și 4. Programu acestora este următorul:

Meciul 3 – Luni (08.05), ora 19:45.
Meciul 4 – Miercuri (10.05), ora 18:30.

Se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci jocuri.

Foto: Dragoș Dumitru / CSU Sibiu (facebook)

Articole din aceeași categorie

1 comentarii On CSU Sibiu egalează în seria cu Steaua CSM EximBank București

  • Arbitrul cu fata de copil (Istvan Bertalan) nu are stil deloc. Ceilalti doi (Epure si Olaru) au avut. Sibiul merge mai departe cu toate fortele, incercind un rezultat istoric. Antrenorul finlandez pare sa fie un tehnician bun.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.