CSU Sibiu a câștigat Meciul 1 al finalei mici din Liga Națională

BC CSU Sibiu a câștigat Meciul 1 al finalei mici din Liga Națională de baschet masculin – ediția 2016/17, disputată în compania lui CSM CSU Oradea. Partida desfășurată la Sala Transilvania s-a încheiat cu scorul de 69-63.

Echipa antrenată de către Dan Fleșeriu s-a desprins la 19-15 după prinele zece minute de joc. Sibienii au menținu un avantaj permanent pe tabela de marcaj, diferența atingând un maxim de zece lungimi. Oradea a terminat prima repriză mai bine pentru a se apropia la 34-30.

Bihorenii au restabilit egalitatea în debutul secvenței a 3-a, după care au reușit chiar să treacă la conducere. Gazdele nu au renunțat și au revenit din nou în avantaj pe tabela de marcaj. Scorul cu zece minute înainte de final era de 52-51 în favoarea Sibiului.

Trei situații de egalitate s-au consemnat pe parcursul secvenței decisive, însă CSM-ul nu a izbutit să treacă în avantaj pe tabela de marcaj. Cele două echipe au rămas blocate la 63, Igor Mijajlovic fiind cel care a adus formația de pe Cibin definitiv la conducere, în ultimul minut de joc efectiv. Oradea nu a mai putut replica și meciul s-a încheiat cu succesul amfitrionilor.

Oradea a avut procentaje mai bune la aruncările din acțiune. Ambele formații au avut mari probleme la linia de pedeapsă. Sibiul a dominat la recuperare (46-28, 17-4 la cele ofensive), capitol care i-a adus practic victoria, având mai multe aruncări la coș decât adversarul.

Igor Mijajlovic a totalizat 20 puncte, 7 pase decisive, Chris Cooper a adăugat 16 puncte, 18 recuperări, iar Boris Lalovic a încheiat cu 10 puncte pentru CSU Sibiu. În replică, Sean Barnette a reușit 13 puncte, 6 recuperări, Sean Denison a adăugat 12 puncte, iar Titus Nicoară și Will Franklin au terminat cu câte 11 puncte fiecare.

Scorul general este de 1-0 pentru Sibiu. Se joacă pe sistemul cel mai bun din trei meciuri. Meciul 2 este programat pentru luni (22.05), ora 19:00, la Oradea. Jocul va fi transmis în direct la DigiSport.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.