Rusia surclasează Croația în repriza secundă și avansează între primele opt la EuroBasket 2017

Rusia completează tabloul sferturilor de finală la EuroBasket 2017. Formația antrenată de către Sergey Bazarevich a confirmat parcursul solid din faza grupelor în confruntarea cu o echipă a Croației care în repriza secundă a fost de nerecunoscut. Rezultatul final al ultimei confruntări de duminică (10.09), la Sinan Erdem Dome din Istanbul, a fost de 101-78.

Jocul a demarat cu o demonstrație de calitate individuală din partea lui Alexei Shved. Replica a venit prompt de la Bojan Bogdanovic. Cele două echipe au mers cap la capă, succedându-se de mai multe ori la conducere. Ultimul cuvânt în secvența inaugurală i-a aparținut lui Dmitry Kulagin, autor al unui coș de trei puncte pe sirenă, cu care Rusia a terminat actul inaugural în avantaj, scor 25-23.

Rusia s-a desprins la cinci puncte în debutul secvenței a 2-a, moment în care Bogdanovic și Saric au fost retrași pe bancă. Croații au replicat reușind să egaleze situația pe tabela de marcaj, scor 35-35, în minutul 16. Croația a avut probleme cu greșelile personale, Krunoslav Simon și Luka Zoric fiind sancționați cu câte trei greșeli personale, iar Marko Tomas a avut două. Rusia conducea la pauză cu 46-42, grație repunerii excelente a lui Shved pentru voleibalarea lui Timofey Mozgov.

Kulagin și Shved au mărit avantajul Rusiei la nouă puncte în deschiderea reprizei secunde, însă Croația a replicat cu Bogdanovic și Dario Saric. Totuși, cel din urmă a rămas dator în această confruntare. Rusia a intrat în penalizare din cel de-al 4-lea minut al acestei perioade, tot atunci când Kurbanov, principalul apărător al lui Bogdanovic, a fost sancționat cu cea de-a 4-a greșeală personală. Piesele importante ale Croației au avut mai multe momente de imprecizie la finaliare, iar Shved a taxat acest lucru pentru a mări avantajul Rusiei la un nou maxim, scor 58-48, în minutul 25.

Rusia a continuat să puncteze mărindu-și avantajul la 16 lungimi pe tabela de marcaj, Vitaly Fridzon preluând inițiativa de la Shved, acesta continuând să-și pună în valoare colegii. Secvența a 3-a s-a încheiat cu scorul de 72-57 în favoarea Rusiei.

Diferența a crescut la 21 de puncte în minutul 32 al partidei. Finalul nu a adus schimbarea, rușii controlând situația pe tabela de marcaj pentru a-și asigura prezența în următoarea fază a competiției.

Shved a totalizat 27 puncte, 12 pase decisive, 4 recuperări, Zubkov și Kulagin au adăugat 14 puncte fiecare, Fridzon a terminat cu 13 puncte, iar Mozgov a terminat cu 10 puncte pentru Rusia. În replică, Bogdanovic a totalizat 28 puncte, 4 recuperări, Saric a adăugat 13 puncte, iar Zoric a bifat 11 puncte pentru Croația.

Rusia revine în sferturile de finală după două ediții extrem de modeste, în 2013 și 2015, când nu a reușit să treacă de faza grupelor, adică a rămas în afara primelor 16 echipe ale Europei.

Croația ratează accesul între primele opt la EuroBasket pentru a 2-a oară consecutiv și pentru a 3-a oară în ultimele patru ediții desfășurate.

În sferturile de finală, Rusia se va confrunta cu Grecia.

Foto: FIBA.basketball

Articole din aceeași categorie

2 comentarii On Rusia surclasează Croația în repriza secundă și avansează între primele opt la EuroBasket 2017

  • Rusia – Croatia (+23) sau capodopera lui Alexei Shved.

  • Shved a fost omul care a dat tonul și a creat baza de la care apoi echipa Rusiei a prins o zi aproape euforica. Increderea le.-a dat aripi, iar croații au resimțit presiunea scorului ratând multe faze surprinzător.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.