România a pierdut jocul cu Croația la EuroBasket 2017

România a pierdut meciul cu Croația de la EuroBasket 2017. Confruntarea de la Sala Polivalentă Cluj-Napoca, desfășurată sâmbătă (02.09), s-a încheiat cu scorul de 74-58.

Tricolorii au început cu formula Kuti, Mandache, Paliciuc, Moldoveanu, Baciu. Ei au marcat primele zece puncte ale partidei, însă continuarea nu mai mai fost la fel de bună. România a mai marcat un singur coș în primul act, croații realizând un parțial de 20-2, completat de un coș de trei puncte în ultima secundă a secvenței inaugurale. Așadar, după zece minute de joc scorul era de 20-12.

Actul al 2-lea a fost controlat de croați. Ei au marcat primele opt puncte ale acestei secvențe pentru a completa un parțial de 28-2. Bojan Bogdanovic a înscris 16 puncte în prima repriză și a mărit avantajul echipei sale la peste zece lungimi. Compatrioții noștri nu au fost suficient de agresivi în atac, având 17 aruncări de la distanță și două vizite la linia de pedeapsă în primele 20 minute de joc. Scorul la pauză era de 42-29.

România a redus din deficit spre jumătatea secvenței a 3-a, scor 49-40, pe fondul contribuției lui Radu Paliciuc și Andrei Mandache. Elevii lui Marcel Țenter nu au reușit să reducă mai mult din handicap, ecartul crescând la 15 lungimi, scor 57-42 cu zece minute înainte de final.

Compatrioții noștri au reușit să reducă din deficit și în secvența decisivă, însă croații au replicat de fiecare dată. Roko Ukic a marcat un coș de trei puncte prin care a anulat orice șansă de revenire a tricolorilor.

România a plătit tribut procentajului modest de la distanță, având 5/27 la acest procedeu. În plus, compatrioții noștri nu au avut nicio vizită la linia de pedeapsă în repriza secundă pentru un total de două aruncări libere executate pe tot parcursul meciului.Talia și opțiunile defensive ale Croației au forțat echipa României să arunce de la mare distanță în acest meci, antrenorul Marcel Țenter declarând faptul că la acest nivel orice situație de posibilă aruncare necontestată sau deschisă trebuie asumată.

Pe de altă parte, tricolorii au avut avantaj la punctele din spațiul de trei secunde (34-18), respectiv la aruncările de două puncte marcate (21-9).

În replică, Croația a avut 12/20 la trei puncte și a avut 27 aruncări libere.

România are 0-2 după acest meci. În schimb, Croația are 2-0.

Duminică e zi de pauză la Cluj-Napoca. Următoarea serie de meciuri din Grupa C este programată pentru luni (04.09).

Foto: Alina Cojocaru
Video: FIBA.basketball

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.