România cedează în meciul cu Ungaria la Campionatul European U16 masculin – Divizia B

România a pierdut meciul disputat în compania Ungariei la Campionatul European U16 masculin – Divizia B, de la Sofia. Rezultatul final al partidei contând pentru turneului rezervat locurilor 13-16 a fost de 61-86.

Partida a demarat sub semnul echilibrului, cele două protagoniste fiind aproape pe tabela de marcaj în primele 20 minute de joc efectiv. La pauză scorul era de 34-31 în favoarea Ungariei. Jocul s-a schimbat în partea a 2-a. Maghiarii au mărit ecartul la peste zece puncte. Sfertul decisiv a consemnat un parțial de 30-14, favorabil aceleiași echipe maghiare.

Andrei Arion a avut 15 puncte, 5 intercepții, 4 pase decisive și 4 recuperări, Mihai Măciucă a adăugat 13 puncte înainte de a fi descalificat, iar George Blaj Voinescu a terminat cu 10 puncte, 4 recuperări și 3 capace pentru România. Antrenorul Sebastian Man a rotit întreg efectivul de jucători.

România suferă al 3-lea eșec consecutiv și al 4-lea din șapte meciuri disputate la Campionatul European U16 masculin – Divizia B. Sâmbătă (20.08), tricolorii se duelează cu FYROM în meciul pentru locurile 15-16.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.