România bifează a 2-a victorie la CE U18 masculin – Divizia B

România a depășit Irlanda, scor 87-81, într-un meci contând pentru turneul locurilor 17-24, la Campionatul European U18 masculin – Divizia B, de la Skopje. Tricolorii au bifat al 2-lea succes la competiția din Macedonia.

Jocul a fost decis în secvența decisivă, atunci când România a anulat un deficit de cinci puncte, grație unui parțial de 25-14. Prima repriză a fost favorabilă irlandezilor, aceștia marcând 51 puncte în 20 minute de joc efectiv, față de cele 44 ale tricolorilor. România s-a apropiat puțin pe tabela de marcaj în secvența a 3-a, scorul cu zece minute înainte de final fiind de 67-62 în favoarea Irlandei.

Ionuț Berceanu a avut 22 puncte, 9 recuperări, Tudor Gîrbea a adăugat 18 puncte, 6 pase decisive, Georges Darwiche a încheiat cu 15 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive, iar Dimitri Georgiadis a încheiat cu 11 puncte și 12 recuperări pentru învingători.

În urma acestui succes, România continuă competiția în turneul rezervat locurilor 17-20. Adversar va fi învingătoarea confruntării dintre Olanda și Albania.

Foto: fiba.com

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.