MHP Riesen Ludwigsburg a eliminat U-BT Cluj-Napoca

U-BT Cluj-Napoca a ratat calificarea în turul al 3-lea din Basketball Champions League – ediția 2017/18. Campioana României a fost depășită de MHP Riesen Ludwigsburg, scor 77-88. Întâlnirea de la Sala Polivalentă a fost transmisă în direct la DigiSport.

Gazdele au intrat pe parchet cu Watson, Kariniauskas, Kromah, Sakic și Barro. Ludwigsburg a început partida foarte bine marcând primele cinci puncte și s-a desprins la 12-4 în primele cinci minute de joc, forțându-l pe Mihai Silvășan să ceară timp de odihnă. Tot germanii au jucat mai bine și la reluare, avantajul acestora depășind borna zece puncte, scor 23-7, după trei coșuri de trei puncte pe tranziție ofensivă și o posesie pierdută de amfitrioni în propria jumătate de teren. Clujul și-a folosit și al 2-lea. Gray a oprit un prțial de 0-12 în chiar ultim secundă a primului act. Scorul la prima pauză a fost de 27-9 în favoarea germanilor. U-BT Cluj-Napoca avea 9 posesii pierdute și 3/11 la aruncările din acțiune, fără reușită de pe semicerc.

Secvența a 2-a a demarat favorabil aceleiași formații vizitatoare. Diferența a trecut de 20 puncte, scor 32-11, în minutul 12, moment în care Clujul a înregistrat a 10-a posesie pierdută. Jocul lui U-BT a devenit mult mai eficient în faza de apărare, iar Giordan Watson a găsit ținta de două ori de la mare distanță. Germanii au intrat în penalizare, lucru de pe urma căruia au profitat elevii lui Silvășan, pentru a strânge la 30-40 în minutul 17 al partidei. Ardelenii au redus la opt puncte diferența, însă Ludwigsburg a terminat repriza mai bine pentru a mări ecartul la 46-35. De notat că formația vizitatoare fusese sancționată cu 18 faulturi pe parcursul primelor 20 minute de joc efectiv, ceea ce a permis Clujului să execute 21 aruncări libere.

Repriza secundă a început cu o liberă acordată în contul unui fault tehnic dictat împotriva lui Ludwigsburg. Zeljko Sakic a marcat primul său coș din acțiune în debutul reprizei secunde, după care Kromaha izbutit un coș cu fault pentru a reduce deficitul Clujului la patru puncte în minutul 24, scor 45-49. U-BT a irosit o șansă de a se apropia și mai mult după ce a pierdut o posesie imediat din repunere. Erorile formației germane s-au înmulțit în secvența a 3-a, acest lucru determinându-l pe tehnicianul lui Ludwigsburg să ceară timp de odihnă. Salic a irosit o aruncare de trei puncte complet deschisă, iar vizitatorii au pedepsit acest lucru cu un coș și fault cu liberă transformată după o acțiune purtată în mare viteză pe contraatac. Kromah a replica cu un coș de trei puncte, dar un nou coș cu fault a permis lui Ludwigsburg să se mențină la trei posesii în față. Evans și Petter McNeilly au găsit ținta pentru formația oaspete, Ludwigsburg găsind soluții să trimită mingea în coș la fiecare situație în care a avut nevoie pentru a ține adversarul la o distanță respectabilă la general. Scorul la intrarea în secvența decisivă era de 67-60 în favoarea germanilor.

Vizitatorii s-au menținut la peste 40% în ceea ce privește aruncările de trei puncte și s-au desprins din nou la zece puncte. Sakic a înregistrat cea de-a 6-a posesie pierdută, iar pe tranziție defensivă colegii săi au comis fault, ceea ce conform noului regulament FIBA este greșeală antisportivă. Clujul nu a avut forță să revină în acest meci, finalul partidei fiind controlat de echipa din Germania.

Kromah a totaliat 20 puncte, 3 pase decisive, 3 recuperări, Baro a adăugat 16 puncte, 6 recuperări, iar Watson a bifat 14 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive pentru U-BT Cluj-Napoca. Evans a replicat cu 18 puncte, 7 recuperări, Peter McNeilly a terminat cu 17 puncte pentru Ludwigsburg.

Scorul general a fost de 166-149 în favoarea echipei germane.

În turul al 3-lea, Ludwigsburg se duelează cu Basic Fit Bruxelles, vicecampioana Belgiei. Prima manșă se dispută în Germania, iar revanșa va avea loc în capitala Belgiei.

U-BT Cluj-Napoca va continua aventura continentală în prima fază a grupelor din FIBA Europe Cup.

Articole din aceeași categorie

4 comentarii On MHP Riesen Ludwigsburg a eliminat U-BT Cluj-Napoca

  • Ne am demonstrat valoarea in cupele europene. Si Clujul si Oradea si Sibiul au dezamagit pana acum. Vor urma explicatii legate de omogenitate, lipsa jocurilor oficiale, etc de parca acest program a fost anuntat saptamana trecuta. Adevarul e altul : asta este valoarea campionatului romanesc dar noi ne imbatam cu apa rece … Nu suntem peste bulgari, nu suntem peste unguri si nici peste cehi in schimb cheltuim mult mai multi bani.

  • Jucătorii nouveniti nu par la nivelul celor dîn sezonul trecut, cu excepția lui Watson.

  • Asta este valoarea, s-a văzut și la Eurobaschet, nu trebuie insa sa ne lamentăm, trebuie să începem să clădim ceva prin aducerea antrenorilor străini în primul rând, care nu favorizează pe nimeni, care vin cu o altă mentalitate și cu un alt tip de baschet. Antrenori străini începând de la juniorii grupați în centre de excelență și până la echipa națională. Asta măcar câțiva ani până învățăm ce înseamnă baschetul, așa cum alții au învățat de la noi în alte sporturi.

  • Slab inceput de sezon dar nu sunt in totalitate de acord cu ce s-a spus mai sus. In primul rand nu cred ca la noi se cheltuie mai mult decat la unguri sau bulgari. De asemenea, nu sunt de acord ca dupa cateva meciuri sa tragem concluzia ca ungurii, bulgarii si cehii sunt peste noi la nivel de cluburi. Anul trecut Oradea a eliminat Lukoil (campioana Bulgariei si echipa care domina campionatul lor de ani buni) si Prievzda (campioana Slovaciei). Da, a pierdut jocul cu Balkan dar asta nu inseamna ca bulgarii sunt o echipa mai buna. Noi am jucat fara pivotul titular, cu Mandache abia revenit de la nationala si i-am pierdut pe final si pe Gajovic si pe Zeno. Pe Zeno n-o sa-l avem nici la meciul retur

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.