Reprezentanți NBA la EuroBasket 2017

Gregg Popovich participă la EuroBasket 2017 din postura de spectator. Antrenorul lui San Antonio Spurs îl susține pe Ettore Messina, asistentă său în NBA, care ghidează naționala Italiei la turneul din acest an.

Popovich apreciază foarte mult baschetul internațional, lucru pe care l-a evidențiat ori de câte ori s-a ivit ocazia. Totodată, el a construit la San Antonio un contingent extrem de numeros și de valoros de jucători cu formare baschetbalistică în afara Statelor Unite ale Americii.

În cadrul unei declarații acordate FIBA TV, Popovich a evidențiat încă o dată spectacolul baschetbalistic pe care îl oferă echipele prezente la acest turneu. De notat că „Pop” este la Tel-Aviv, acolo unde se dispută jocurile Italiei din faza grupelor.

Popovich nu este singurul reprezentant al NBA prezent la EuroBasket. Spre exemplu, la Cluj-Napoca sunt prezenți, printre alții, Gheorghe Mureșan – legenda baschetului românesc, fost jucător în NBA, Scott Simpson – membru al staff-ului tehnic în echipa națională a României, David Fizdale – antrenorul principal al Memphis Grizzlies, care a venit să-l urmărească pe Marc Gasol, reprezentanți ai Utah Jazz, Sacramento Kings și Washington Wizards, doi agenți de jucători, respectiv două persoane din departamentul NBA International.

Fără îndoială, prezența agenților, a conducerii NBA International, respectiv a cluburilor din liga nord-americană, semnifică faptul că la Cluj-Napoca evoluează o serie de jucători aflați în vizorul grupărilor angrenate în cea mai puternică întrecere baschetbalistică de pe planetă.

Reamintim că în Grupa C, găzduită la Sala Polivalentă, joacă 11 baschetbaliști cu angajament în NBA. Este vorba despre spaniolii Pau și Marc Gasol, Juancho și Willy Hernangomez, Alex Abrines, respectiv Ricky Rubio, croații Dragan Bender, Dario Saric și Bojan Bogdanovic, cehul Tomas Satoransky, respectiv muntenegreanul Nikola Vucevic. În plus, Sergio Rodriguez tocmai s-a despărțit de NBA, revenind în Euroligă, la CSKA Moscova.

O dovadă că baschetul a devenit o industrie la nivel global, iar liga profesionistă nord-americană – competiția de top din baschet tratează cu atenție sporită cel mai important eveniment al anului în Europa.

Articole din aceeași categorie

1 comentarii On Reprezentanți NBA la EuroBasket 2017

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.