Regulamentul FIBA – Modificări în interpretarea faultului antisportiv

O altă modificare importantă adpotată de FIBA este legată de faultul antisportiv. Și această modificare intră în vigoare de la 1 octombrie anul curent, similar celei de interpretare a regulii pașilor.

Începând din sezonul competițional 2017/18, un fault antisportiv se dictează dacă un oficial consideră că:

A. Se comite un fault prin contact dur, cauzat de un jucător în efortul de a juca mingea sau de a intimida un adversar.

B. Contact provocat de un jucător aflat în defensivă care nu are nicio intenție de a juca mingea în spiritul jocului și provoacă un contact inutil cu scopul de a opri contraatacul sau tranziție echipei adverse. Această regulă se aplică până la momentul în care jucătorul aflat în ofensivă aruncă la coș.

În cazul B este vorba despre eliminarea așa numitului „fault tactic”. Orice fault comis cu scopul de a opri contraatacul va fi sancționat cu greșeală antisportivă, indiferent de locul sau poziționarea celui care provoacă contactul.

Tot de la data de 1 octombrie 2017 se implementează o nouă regulă în ceea ce privește descalificarea unui jucător. Astfel, acesta va fi eliminat din joc dacă este sancționat cu un fault tehnic și o greșeală antisportivă.

Reamintim că faultul antisportiv se sancționează cu două aruncări libere și posesie.

Articole din aceeași categorie

6 comentarii On Regulamentul FIBA – Modificări în interpretarea faultului antisportiv

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.