Primele imagini cu Sala Polivalentă Cluj-Napoca după mărirea capacității

Lucrările de mărire a capacității tribunelor de la Sala Polivalentă Cluj-Napoca au fost finalizate. Primele imagini din interiorul celei mai moderne săli multifuncționale din România au apărut pe Facebook în cursul zilei de joi (10.08), cu ocazia reunirii echipei de baschet U-BT Cluj-Napoca.

Capacitatea a fost mărită pentru a se apropia de 10.000 locuri pe scaune, așa cum este recomandat de FIBA pentru organizarea meciurilor de la EuroBasket. Un număr de 15 meciuri de la EuroBasket 2017 se vor desfășura în sala amintită.

Dincolo de mărirea capacității tribunelor, din imagini se poate observa că a fost amenajată o consistentă tribună media. De altfel, FIBA s-a confruntat cu un număr record de solicitări de acreditare din partea presei, atât românești cât și din alte țări pentru grupa de la Cluj-Napoca din cadrul EuroBasket 2017.

Sala va rămâne în condiția actuală, adică cu capacitatea mărită, după EuroBasket 2017. Astfel, chiar dacă în prezent este doar un vis frumos, din punct de vedere logistic Cluj-Napoca se aliniază la cele mai moderne standarde și cerințe, având capacitatea de a găzdui meciuri din sezonul regulat al Euroligii – cea mai puternică întrecere baschetbalistică din Europa.

EuroBasket 2017 este cel de-al 2-lea eveniment de mare amploare găzduit în acest an la Sala Polivalentă. Primul a fost Campionatul European de gimnastică. Acest eveniment s-a desfășurat în luna aprilie.

De notat că administrația sălii a anunțat recent că intenționează să vândă pe o perioadă de timp denumirea oficială a sălii. Aceasta este o modalitate frecvent utilizată la nivel global de a atrage bani.

Primul eveniment găzduit în Sala Polivalentă după EuroBasket 2017 va fi un concert, programat a se desfășura pe 23 septembrie.

Posted by Dan Bodea on 10 August 2017

Foto: Dan Bodea (Facebook)

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.