Panathinaikos Atena l-a „furat” pe Matt Lojeski

Panathinaikos Atena a dat o lovitură marii rivale prin acontarea lui Matt Lojeski. Americanul cu cetățenie belgiană sosește tocmai de la Olympiacos Pireu, alături de care a petrecut ultimii patru ani.

Înalt de 1.98 metri, Lojeski evoluează la pozițiile 2-3. El are 32 ani și o experiență de zece sezoane în baschetul european. Primele șase sezoane de carieră le-a petrecut în Belgia. Prin trecerea al Olympiacos, Matt a trecut la nivel de Euroligă, unde a bifat 91 prezențe în patru sezoane, cu medii de 10.2 puncte, 3.6 recuperări și 2 pase decisive în aproximativ 23 minute pe partidă pentru 11.6 la eficiență.

De notat că Lojeski a ratat ultima parte a sezonului precedent din cauza unei accidentări. El are un procentaj de 43% la aruncările de trei puncte pe întreaga carieră în Euroliga masculină.

De nota că Olympiacos Pireu și-a finalizat lotul pentru sezonul 2017/18. Formația antrenată de Giannis Sfairopoulos a schimbat aproape întreg efectivul de jucători străini, singurul astfel de baschetbalist păstrat fiind pivotul ex-iugoslav Nikola Milutinov. Așadar, gruparea din portul Pireu nu l-a avut în planuri pe Lojeski pentru următorul sezon.

Lojeski este cel de-al 7-lea jucător transferat de Panathinaikos în această vară. Primii șase au fost Dinos Mitoglou, Thanasis Antetokounmpo și Ian Vougioukas (greci), Zach Auguste (american-grec), Lukas Lekavicius (lituanian), respectiv Marcus Denmon (american).

În prezent, prin utilizarea lui August ca jucător autohton, efectivul echipei antrenate de către Xavi Pascual numără șapte străini, maximul admis pe foaia de arbitraj în competiția internă este de șase (în Euroligă nu există o limită de jucători străini în lotul unei echipe). Cei patru străini păstrați din sezonul precedent sunt Chris Singleton, KC Rivers, James Gist și Kenny Gabriel.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.