Obie Trotter, noul conducător de joc al CSM CSU Oradea

Obie Trotter este noul conducător de joc al CSM CSU Oradea. Baschetbalistul american a semnat un contract cu valabilitate pentru următorul sezon cu formația bihoreană.

El sosește de la Pierniki Torun, alături de care a disputat finala campionatului din Polonia. Astfel, Trotter devine al 2-lea conducător de joc pe care bihorenii îl legitimează de la formația amintită. Primul a fost Will Franklin, cu precizarea că acesta jucase în prealabil la formația de pe Crișul Repede.

În sezonul 2016/17, Trotter a avut medii statistice de 13.0 puncte, 4.4 pase decisive, 3.4 recuperări, 1.4 intercepții cu 2.3 poesii pierdute pentru 13.9 la eficiență în aproape 28 minute pe partidă. Americanul a avut procentaje de 55% la aruncările de două punte, 29% la trei puncte, respectiv 79% la linia de pedeapsă.

De-a lungul carierei sale profesioniste, Obie a acumulat 12 sezoane. El a jucat în țări precum Germania, Franța, Finlanda, Ungaria, Rusia, Grecia, Italia și Polonia. Așadar, România devine a 9-a țară din cariera acestui jucător.

Alături de Szolnok Olaj KK, Trotter s-a calificat de două ori la turneul final al EuroChallenge. De-a lungul carierei, Obie a bifat prezențe în Liga VTB, Liga Adriatică, respectiv în EuroCup. A fost de trei ori campion al Ungariei și a bifat câte o finală de campionat în Finlanda și Polonia.

CSM CSU Oradea are trei jucători străini sub contract la ora actuală. Primii doi sunt Muhamed Pasalic și Goran Gajovic. De asemenea, bihorenii îi au sub contract pe românii Basti Ionescu, Andrei Mandache, Bobe Nicolescu, Lucian și Bogdan Țîbîrnă.

Staff-ul tehnic al orădenilor a rămas neschimbat, cu Cristian Achim în funcția de principal – cel mai longeviv din LNBM, respectiv Milan Mitrovic ca asistent – la cel de-al 4-lea sezon în funcție.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.