Norbert Șteff a stabilit noul record de minute pentru un jucător U23 într-un meci din LNBM

Norbert Șteff a stabilit un nou record absolut de minute jucate de un baschetbalist român U23 într-un meci din ediția 2017/18 a Ligii Naționale de baschet masculin. El a izbutit performanța în victoria repurtată de BC Mureș, scor 81-75, asupra lui BC SCM Timișoara. Partida contează pentru etapa a 6-a din sezonul regulat.

Titularizat de către Barnabas Szaszgaspar, Șteff a bifat 36 minute și 33 secunde. Perioadă în care a totalizat 6 puncte, (3/8 din acțiune), 3 pase decisive, o recuperare și o intercepție cu trei posesii pierdute pentru 3 la eficiență și -2 la +/-.

Fără îndoială la acest record un rol important l-a jucat absența lui Deven Mitchell. Americanul a absentat în partida amintită. În aceste condiții, BC Mureș a mizat pe patru jucători străini în partida cu BC SCM Timișoara.

Șteff a depășit recordul stabilit de Mirel Dragoste în etapa a 5-a, când a jucat 33 minute și 56 secunde într-un meci pe care CSU Sibiu l-a pierdut la Pitești. Anterior, Mirel Dragoste a jucat 32 minute și 21 secunde în meciul pierdut de CSU Sibiu la Timișoara.

De notat că Răvzan Vatră a avut 30 minute de joc pentru Poli Iași, tot în etapa a 6-a. El a totalizat 10 puncte, având 3/3 din acțiune și 4/4 la linia de pedeapsă. Vatră a bifat 6 recuperări (3 ofensive) și o intercepție cu patru posesii pierdute pentru 13 la eficiență.

13 la eficiență au avut alți doi jucători sub 23 ani din LNBM. Este vorba despre Georges Darwiche, în victoria Stelei asupra lui Phoenix Galați, respectiv Wilhelm Brosser în succesul Sibiului asupra Timbei Timișoara.

Foto: Csaba Toth / www.bcmures.com

Articole din aceeași categorie

1 comentarii On Norbert Șteff a stabilit noul record de minute pentru un jucător U23 într-un meci din LNBM

  • A alergat tot meciul dupa Jeremic, l-a aparat cam tot timpul si l-a limitat la 13 puncte… Eu zic ca a facut o treaba buna…

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.